Vineri, 12 iunie, la ora 04.28, Poliţia mun. Suceava a fost sesizată prin SNUAU 112, despre faptul că F. Mihaela a fost agresată într-un imobil pe str. Rulmentului, din mun. Suceava, de către B. Valentin din com. Hănțești.
La faţa locului a fost identificată F. Mihaela, din com. Ostra, de 19 ani, care a declarat că prietenul ei, B. Valentin, a urmărit-o pe aceasta din momentul când a terminat serviciul, iar pe drumul spre adresa unde locuieşte a lovit-o mergând împreună cu el la domiciliul ei.
Totodată, persoana vătămată a declarat că prietenul ei i-a luat din mână cheile de la imobil şi telefonul împotriva voinţei ei. F. Mihaela i-a cerut lui B. Valentin să nu intre în locuinţă, însă acesta nu s-a conformat, a pătruns în apartament, a încuiat uşa imobilului pe interior şi a continuat să o lovească.
La faţa locului a ajuns un echipaj al Serviciului de Ambulanţă, care i-a acordat victimei primele îngrijiri medicale, stabilindu-se un diagnostic prezumtiv de „traumatism umăr stâng”, fiind transportată la Spitalul Judeţean Suceava în vederea continuării investigaţiilor medicale.
Prin ordonanţa organelor de cercetare penală din data de 12.06.2020 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul B. Valentin pentru comiterea infracţiunilor de „lipsire de libertate în mod ilegal”, ameninţare, violare de domiciliu, „lovire sau alte violenţe” și „furt calificat”.
Prin ordonanţa din data de 12.06.2020 s-a dispus reţinerea suspectului B. Valentin pentru 24 de ore, iar dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava cu propunere de arestare preventivă.
La 12.06.2020, Judecătoria Suceava a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava şi a dispus arestarea pentru 30 de zile a inculpatului B. Valentin.
După definitivarea cercetărilor se va dispune procedural.
Lasa un raspuns