Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că va semna marți un ordin de ministru prin care pacienții Covid-19 asimptomatici vor fi izolați acasă, însă doar după 10 zile de spitalizare.

Nelu Tătaru a explicat luni seara, la Realitatea Plus, că simptomele pot apărea și în a cincea zi de la infectare și de aceea pacienții trebuie să fie supravegheați medical în spitale.

„La propunerea Grupului Tehnic din cadrul Ministerului Sănătății care se ocupă de evaluări, marți voi semna un ordin de ministru prin care pacientul asimptomatic sau simptomatic ușor va beneficia de o internare de 10 zile. În a șaptea zi se efectuează un test care, dacă este negativ, la zece zile se merge acasă. Dacă este pozitiv totuși, dar cel ușor asimptomatic nu mai are simptome de cel puțin trei zile, la zece zile va pleca acasă cu izolare la domiciliu până la 14 zile sub supravegherea medicilor de familie. Acest ordin va fi semnat marți, pentru a descongestiona spitalele, dar nu putem da un asimptomatic acasă în prima zi când s-a prezentat, pentru că nu știm cum va avea evoluția. Să lăsăm specialiștii să decidă dacă un caz este asimptomatic sau nu”, a afirmat ministrul Sănătății.

El a adăugat că ieșirea în comunitate a unui pacient pozitiv este o asumare care trebuie să vină și din partea Ministerului Sănătății, dar și a pacientului respectiv, în contextul în care România are acum o transmisie comunitară accentuată.

Promedica, sindicatul medicilor din România, a cerut zilele trecute ministrului Sănătății să nu mai interneze pacienții cu COVID-19, asimptomatici. Și Avocatul Poporului a acuzat faptul  că România este singurul stat din Uniunea Europeană care a internat obligatoriu și pe perioada stării de urgență și pe perioada stării de alertă toate persoanele infectate, chiar dacă nu au prezentat simptome.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.