Reprezentantul României la OMS, Alexandru Rafila, este sceptic cu privire la posibilitatea folosirii la scară largă a REMDESIVIR pentru tratamentul COVID-19 în UE, în condițiile în care SUA au cumpărat în avans 90% din producția mondială.
„Va fi greu în condițiile în care SUA au achiziționat in avans 90% din producție, dar el nu trebuie folosit decât în forme la grave pentru că nu are rost să dai medicație puțin disponibilă, decât în cazul în care sunt puse în pericol viețile pacienților”, a declarat Alexandru Rafila pentru Digi 24.
În ceea ce privește controlul epidemiei în România, Rafila consideră că acesta se poate realiza prin aplicarea măsurilor simple de protecție, însă este mult de lucrat la educarea populației.
„Vom reuși să o controlăm în condițiile în care respectăm regulile, limităm contactele și folosim echipamente de protecție. Este mult mai simplu decât credem. Este mult de lucrat ( la educația populației, n.r.) și aici cred că zona politică trebuie să transmită un mesaj unitar. Trebuie să facem un pas în direcția autorităților locale care pot ajuta foarte foarte mult”, a mai declarat Alexandru Rafila.

 

sursa: www.stiripesurse.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.