Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a informat că în primele două trimestre din acest an municipalitatea a colectat cu 6,7 milioane de lei mai puțin din taxe și impozite, față de aceeași perioadă a anului trecut. Astfel, potrivit edilului, în această perioadă s-au colectat 42,9 milioane de lei, față de 49,6 milioane în aceeași perioadă a anului 2019.

Pe de altă parte, Ion Lungu a precizat că firmele care și-au întrerupt parțial sau total activitatea după izbucnirea epidemiei de COVID-19 solicită reducerea cu 50% a impozitului pe clădiri, conform unei Hotărâri de Guvern însă, pentru s beneficia de aceste scutiri este nevoie și de o hotărâre de Consiliu Local.

„Hotărârea de CL va fi aprobată în august, iar dosarele vor putea fi depuse până-n septembrie. Primăria nu are suficienți bani pentru a suporta aceste cheltuieli, date fiind și încasările slabe. De aceea, voi cere Guvernului să aloce bani din Fondul de rezervă pentru acoperirea acestor facilități fiscale”, a explicat Ion Lungu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.