Un perete de la o carieră din Fundu Moldovei, din zona Pârâul Cailor, s-a prăbuşit peste două utilaje, care au fost surprinse cu tot cu conducătorii vehiculelor.
Unul dintre aceştia a fost scos de către persoanele aflate la faţa locului şi este conştient şi cooperant, însă cel de-al doilea şofer a rămas sub dărâmături.
La faţa locului s-au deplasat pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare, un modul multirisc (autospecială pentru complex de intervenţii multirisc), o ambulanţă SMURD şi o ambulanţă SAJ.

Vom reveni cu detalii.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.