Luni, 3 august, în jurul orei 11.30, în timp ce conducea autoturismul pe strada Calea Obcinilor din municipiul Suceava, la o trecere pentru pietoni un bărbat de 32 de ani din comuna Ostra a surprins şi accidentat o localnică de 36 de ani angajată în traversarea străzii regulamentar pe trecerea pentru pietoni, de pe partea dreaptă spre partea stângă, având în vedere sensul de deplasare al autoturismului implicat în accident.

Potrivit IPJ Suceava, în urma accidentului rutier a rezultat rănirea femeii de 36 de ani care a fost transportată cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.