Garda Forestieră Suceava efectuează verificări atât pe drumul public, în cooperare cu reprezentanții I.P.J. Suceava, cât și în fond forestier pentru identificarea și sancționarea faptelor ilicite privind regimul silvic.

Anunțul a fost făcut de inspectorul șef Mihai Gășpărel.

În data de 04.08.2020 în cooperare cu lucrători din cadrul I.P.J. Suceava precum și în baza unor informații din partea unui activist de mediu, au fost demarate verificări în fondul forestier din zona Moldovița.

„În raza unui canton silvic arondat O.S. Moldovița din cadrul Direcției Silvice Suceava, au fost identificate mai multe cioate din grupa de specii rășinoase care totalizau un volum de 39,635mc cu o valoare a prejudiciului de aproape 40 000 lei, valoare ce include TVA, și care va fi recuperată de la cei găsiți vinovați, după efectuarea cercetărilor specifice de către lucrătorii din cadrul I.P.J. Suceava.

Reamintim pe această cale faptul că în cazul în care prejudiciul constatat s-a produs într-un parchet autorizat spre exploatare, titularului autorizației de exploatare i se va propune retragerea Atestatului de exploatare, la solicitarea înaintată de Garda Forestieră Suceava către Comisia de atestare a operatorilor economici pentru activitatea de exploatare forestieră”, a transmis Mihai Gășpărel.

Verificările vor continua vizând și alte locații suspecte sub aspectul  legalității recoltării materialului lemnos precum și punerea pe piață așa cum prevede REGULAMENTUL (UE) NR. 995/2010 din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligațiilor care revin operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn, cât și legislația specifică în vigoare.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.