Dacă ești în căutare de parfum, s-ar putea să fii puțin nedumerit din cauza diferențelor de preț dintre produsele ce par identice la prima vedere. Singura diferență vizibilă, în afară de cea de preț, este denumirea – apă de parfum (EDP), apă de toaletă (EDT) sau apă de colonie (EDC). Tu știi care este diferența între ele?
Apa de parfum
Apa de parfum, numită și Eau de Parfum (EdP) sau Parfum de Toilette (PdT) conține 15 – 20% uleiuri esențiale și durează până la cinci ore. Ea asigură o aplicare durabilă și pregătește pielea pentru parfum, care este mai concentrat. Se aplică, de obicei, cu ajutorul unui pulverizator, înainte de a te îmbrăca. Având concentraţia mare de uleiuri, aroma persistă un timp îndelungat, fiind considerată ideală pentru a fi purtată seara. Se poate folosi şi ca parfum de zi, ajungând însa doar câteva picături, putându-se aplica şi cu degetul în locurile în care circulaţia este intensă.
Apa de toaletă
Apa de toaletă sau Eau de Toilette (EdT) conține cinci până la 15 procente esență și persistă aproximativ trei ore, fiind una dintre cele mai populare opțiuni de parfum, deoarece raportul preț/persistență este unul foarte convenabil.
Este mai puțin concentrată decât apa de parfum și constituie tot un fel de bază pentru parfum. Pentru un miros care să persiste trebuie aplicată în același mod ca apa de parfum. Concentrația uleiurilor volatile fiind mai mică faţă de apa de parfum și desfăşurarea notelor mai rapidă, se poate reaplica la nevoie în cursul zilei.
Apa de colonie
Apa de colonie, Eau de Cologne (EdC) sau, în germană, Kölnisch Wasser este un parfum de concentrație redusă, conținând între 2% și 5% esență pură de parfum și, în general, se estompează după cca două ore.
Denumirea colocvială de apă de colonie sau „colonie” provine de la numele latinizat al orașului Köln, întrucât a fost inventată de Johann Maria Farina din Köln. Vremea ideală pentru purtarea unei ape de colonie este cea caldă sau foarte caldă, tocmai pentru că mirosul său nu persistă timp îndelungat, urmând să fie reaplicată frecvent.
Parfumul
Parfumul pur, cunoscut și ca esență de parfum are mirosul cel mai intens și mai persistent. Conține 20 până la 40% uleiuri esențiale și poate dura de la șase până la opt ore. Contrar aparențelor, această esență dură este o altă alegere fericită pentru tipurile de piele sensibilă – datorită concentrației scăzute de alcool, prezintă un risc mai redus de a usca și irita pielea.
Lasa un raspuns