Transportatorii precizează în documentul de presă că au atras atenţia, în nenumărate rânduri, asupra faptului că datoriile Ministerului Transporturilor se acumulează, iar bugetul este din ce în ce mai redus. În momentul de faţă, MT are datorii restante din luna iulie 2012 faţă de operatorii de transport.
În opinia reprezentanţilor FORT, pe fondul diminuării bugetului Ministerului Transporturilor cu încă 950 milioane de lei, în urma rectificării bugetare, este din ce în ce mai clar că nu există şanse ca aceste arierate să fie achitate, fapt ce conduce la refuzul transportatorilor de a mai acorda reduceri şi gratuităţi.
Potrivit sursei citate, principala cauză care a dus la situaţia în care se află MT şi transportatorii o reprezintă sistemul greşit prin care se acordă reducerile şi gratuităţile.
După nenumărate intervenţii ale reprezentanţilor FORT, Parlamentul a simplificat procedura de acordare a acestor facilităţi, degrevând MT şi operatorii de transport de problema financiară.
Totuşi, atâta timp cât nu există buget pentru acoperirea acestor arierate, membrii FORT consideră că Guvernul trebuie să revină la soluţia dată de Parlament.
Lasa un raspuns