La 01 august, pe raza municipiului Vatra Dornei, un echipaj de poliție rutieră a depistat în trafic autoutilitara înmatriculată în străinătate și condusă de un bărbat de 37 de ani, din municipiul Sibiu, judeţul Sibiu, în care se mai afla şi fratele acestuia.
În urma controlului efectuat, în autoutilitară au fost identificate 5.000 pachete de ţigări cu timbru fiscal extracomunitar, având o valoare de piaţă de 50.000lei, care au fost confiscate de către poliţişti în vederea continuării cercetărilor.
Autoutilitara prezenta modificări pentru transportul ţigărilor, având podeaua prevăzută cu capace rabatabile, aceasta fiind indisponibilizată şi sigilată la sediul poliției, pentru continuarea cercetărilor.
Fiind audiat, bărbatul a declarat că ţigările le-a cumpărat contra sumei de 20.000 de lei, din zona Rădăuţi. Împotriva acestuia s-a dispus începerea urmării penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, fiind reţinut pentru 24 ore și urmează să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.
Lasa un raspuns