Nelu Tătaru a declarat că în privinţa numărului de cazuri de Covid-19 ţara noastră se află pe o pantă de stabilizare, dar că trebuie ca fiecare cetăţean să ajute prin respectarea regulilor pentru a putea ajunge pe o pantă descendentă. Ministrul Sănătăţii a fost întrebat sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, cum i se pare bilanţul cazurilor din ultimele 24 de ore.

„Suntem pe acea marjă de stabilizare, vom avea o perioadă de dinţi de fierăstrău. Vedeţi 1189 de cazuri la aproape 23 de mii de teste, vor urma două zile cu probabil un număr mai mic de cazuri pozitive fiindcă vom avea şi un număr mai mic de teste lucrate, dar să vedem şi săptămâna viitoare. Suntem pe o perioadă de stabilizare, dar trebuie să ajutăm şi noi această perioadă dacă vrem într-adevăr să ajungem pe o pantă descendentă”, a afirmat ministrul Sănătăţii.

El a precizat că acest lucru nu se poate face dacă avem în continuare o transmitere comunitară accentuată şi apar cazuri noi de la o zi la alta. Ministru a menţionat că această lupta cu această pandemie se poate tranşa în afara spitalelor şi a cerut oamenilor să respecte regulile.

„Putem adapta numărul de paturi, putem adapta ca şi dotare, dar nu vă lăsaţi în baza spitalelor, aş prefera ca toată lumea să respecte aceste reguli”, a explicat ministrul.

Întrebat ce se va întâmplat cu restaurantele în sezonul rece, Nelu Tătaru a răspuns: „Sper ca până în sezonul rece să coborâm pe acea pantă descendentă şi să avem deschise restaurantele într-un context de respectare a unor reguli”.

Ministrul a adăugat că restaurantele ar putea fi deschise, dacă timp de cel puţin două săptămâni se înregistrează o scădere a numărului de cazuri de la o zi la alta.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.