Ca urmare a articolului publicat de SuceavaLive în care se semnala că unii preoți din județul Suceava se implică în politică, ÎPS Calinic a reacționat.
Astfel, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților reia îndemnul către toți clericii și monahii din Eparhie de a respecta cu strictețe hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române prin care li se interzice implicarea în orice fel de acțiuni politice partizane.
Ca și ceilalți cetățeni, clericii și personalul monahal își pot exprima prin vot secret opțiunea politică, după criterii care vizează realizarea binelui local și național, dar și promovarea valorilor creștine în societate.
Din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic,
Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților
Lasa un raspuns