Partidul Mișcarea Populară Suceava și-a lansat duminică, 6 septembrie, candidații care vor participa la alegerile locale de la sfârșitul lunii, în prezența președintelui PMP, Eugen Tomac.

Alături de liderul PMP Suceava, Marian Andronache și de secretarul general al partidului, Anca Gâtlan, s-a aflat și candidatul partidului la funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, ing. Ioan Bogdan Codreanu.

Întrucât întâlnirea a avut loc pe raza localității Mitocu Dragomirnei, Codreanu a făcut o analiză a actualei situații de la nivelul comunei subliniind că oamenii de aici au fost trecuți la și „altele”.

„Ne aflăm astăzi într-o comună ce se oglindește, de sute de ani, mai frumos ca nicăieri, în lacul mănăstirii Dragomirna și nu o dată această mănăstire a fost atacată de cazaci şi tătari și, totuși, astăzi o putem admira la fel de puternică și frumoasă!

Dacă ar fi să facem o paralelă am putea spune și că, de ani de zile, banul public al acestei comune este atacat de cei care se cred stăpâni pe viață pe această Primărie și care au tratat oamenii la „și altele”. Rușine să le fie: și lor, și celor care i-au susținut în funcții  pe acești oameni”,  a transmis Codreanu.

Acesta a spus și că aici încă mai există școli ca în Evul Mediu și multe alte alte lipsuri, ceea ce înseamnă că a venit momentul schimbării, prin echipa PMP Mitocu Dragomirnei și candidatul Radu Reziuc.

Totodată, Codreanu a spus că de zeci de ani, politruci ca cei de la Mitocu Dragomirnei au pus stăpânire pe întreg județul Suceava, iar astăzi încă mai îndrăznesc să pozeze în politicieni cu viziune și bune intenții, dar oamenii au văzut de ce sunt în stare până acum.

„Oamenii din județul Suceava au înțeles bine că acesta este anul în care cei care fac politică încă din perioadw îndepărtate, trebuie să ia o pauză! A venit momentul ca tinerii, profesioniștii și cei care au ajuns unde sunt astăzi pe meritul lor, să facă un pas în față.  

În calitate de candidat al PMP la funcția de președinte al CJ Suceava le transmit oamenilor din județul în care m-am născut și am crescut că modelul de la Pojorâta poate fi implementat în fiecare comună din acest județ. Le-ați dat politicienilor din județ 30 de ani, v-au dovedit ce pot face: dați-ne 4 ani să vă arătăm ce putem face și noi, cei din PMP!

Este mai limpede ca oricând că oamenii din județul Suceava au nevoie, în viaţa de zi cu zi, de un CAMPION!

Vreau și pot să fiu campionul lor pentru că:  BUCOVINA MEA NU SE NEGOCIAZĂ ȘI NU ESTE DE VÂNZARE!

BUCOVINA MEA MERITĂ MAI MULT ȘI VA AVEA CU ECHIPA PMP LA CONSILIUL JUDEȚEAN ȘI CU PRIMARI PMP ÎN JUDEȚ!

AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU!”, a conchis Ioan Bogdan Codreanu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.