Inginerul Ioan Bogdan Codreanu, candidat al Partidului Mișcarea Populară la funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, se află în aceste zile în localitățile din județ, alături de echipa sa, pentru a-și prezenta viziunea pentru dezvoltarea județului și pentru a convinge oamenii că reprezintă o alternativă reală pe scena politică suceveană.
La două săptămâni de campanie electorală, Codreanu se declară extrem de mulțumit de cum îl primesc oamenii, menționând că proiectul său a fost bine înțeles de oamenii județului.
„Proiectul meu pentru județ i-a convins pe oamenii buni și curajoși, care nu pleacă genunchii în fața nimănui așa cum nici eu nu o fac. Spun asta pentru că foarte mulți mi-au spus că s-au săturat de PSD și de PNL. Drept dovadă că oamenii nu mint, cei de la aceste două partide, de buni ce au fost, astăzi nu mai au curajul să meargă în fața oamenilor simpli și participă doar la întâlniri organizate de primari, în cadre restrânse. Eu merg între oameni și vă mărturisesc că mă încarc cu energie de la fiecare. Cei care mă subestimează pe mine, îi ignoră, practic, pe oamenii din județ, care s-au săturat de PNL și PSD și, credeți-mă, nu sunt deloc puțini”, a declarat Codreanu.
Candidatul PMP la funcția de președinte al Consiliului Județean este de părere că oamenii sunt convinși de preferații lor, știu cu cine vor vota, însă cu adevărat important este ca locuitorii județului să iasă la vot.
„În 1876, doar un singur vot a decis soarta regimului constituţional din Franţa, iar cu un singur vot diferență, Adolf Hitler a preluat controlul Partidului Nazist și a schimbat cursul Istoriei.
De aceea, cred cu tărie că nu suntem niciodată prea tineri pentru a schimba lumea și nici prea în vârstă pentru a ne spune cineva că nu contăm. Mai mult, eu cred că exercitarea dreptului la vot este o responsabilitate. Întreaga construcție democratică se bazează pe cetățenii care votează. Îi aștept pe locuitorii județului alături de mine, îi aștept la vot, pentru că împreună putem schimba lumea. Doar împreună”, a transmis Ioan Bogdan Codreanu.
Ioan Bogdan Codreanu este unul dintre cei mai performanți primari din județ, iar la alegerile din 27 septembrie va candida la funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, din partea Partidului Mișcarea Populară. Numele său apare primul pe buletinul de vot.
Lasa un raspuns