Cele 25 de autobuze electrice de capacitate mare au ajuns la Suceava, iar după ce vor fi înmatriculate, acestea vor fi puse în circut, iar sucevenii le vor putea utiliza. Anunțul a fost făcut de către primarul Ion Lungu care, alături de președintele Gheorghe Flutur, deputatul Ioan Balan, viceprimarul Lucian Harșovschi și de directorul ADR Nord-Est, Vasile Asandei, precum și de reprezentanții companiei chineze care au furnizat autobuzele, au inaugurat noile achiziții ale municipalității sucevene.

Astfel, edilul a subliniat că autobuzele electrice Granton au 12 metri lungime și sunt cu propulsie integral electrică cu alimentare din baterie de acumulatori electrici. Trebuie precizat că autobuzele au o capacitate de transport de 72 de pasageri, din care minim 30 de locuri pe scaune și un spațiu pentru scaunul cu rotile.

„Acest proiect a prins viață după 15 ani de muncă. Acum 15 ani am semnat, la Lisabona, un memorandum pentru transportul electric, iar acum suntem primul oraș din țară care avem transportul electric”, a precizat primarul Ion Lungu.

Acesta a adăugat că valoarea acestor autobuze este de aproximativ 10 milioane de euro, iar în ceea ce privește autonomia și perfomanța, motorul electric are o putere continuă de 195 de kW și putere de vârf de minim 350 de kW, în timp ce viteza autobuzului este limitată la 70 km/h. Autonomia bateriei de acumulatori este de minimum 250 de kilometri, iar capacitatea acumulatorilor complet încărați este de 374,65 kW. Trebuie precizat că timpul de încărcare este de maxim 8 ore la încărcătorul standard și maxim 3 ore la încărcătorul rapid.

Un lucru foarte important este reprezentat de faptul că aceste autobuze sunt dotate cu sisteme moderne de aer condiționat și de încălzire. Totodată, vehiculele sunt dotate și cu un sistem de 7 camere de supraveghere.

„Începând de săptămâna viitoare vor fi două săptămâni de probă a acestor autobuze și, conform legii, nu se pot face activități economice, adică nu se pot vinde bilete. Deci, sucevenii vor putea să circule gratuit cu aceste autobuze electrice”, a declarat primarul Ion Lungu.

Acesta le-a mulțumit tuturor celor prezenți pentru susținerea acordată în implementarea acestor proiecte importante pentru municipalitatea suceveană.

De cealaltă parte, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, l-a felicitat pe primarul Lungu pentru acest proiect important pe care l-a implementat. De altfel, șeful județului a subliniat că vor trebui introduse cât mai repede sensurile unice în municipiul Suceava, în așa fel încât să fie câte o bandă de circulație destinată transportului public în comun.

„Sunt bucuros că Suceava are un viitor de oraș verde. E un lucru excepțional și primarul Lungu merită toată aprecierea pentru proiectele pe care le-a implementat. Cred că este un câștig pentru cetățeni, pentru călători”, a declarat președintele Gheorghe Flutur, care a adăugat că „Suceava trebuie promovată în așa fel încât turiștii să aleagă, în număr cât mai mare, acest oraș ca destinație turistică.

Pe de altă parte, deputatul PNL de Suceava Ioan Balan a declarat că aceste autobuze elctrice creează o gură de oxigen în municipiul reședință de județ. De asemenea, Balan a subliniat că în ultimele săptămâni, din două în două zile administrația locală vine cu un proiect nou.

„Mă bucur că fac parte din această echipă, care a reușit o performanță administrativă la Suceava prin proiectele implementate. Aceste autobuze electrice fac din Suceava un oraș verde, un oraș ecologic. Îi mulțumesc primarului Ion Lungu pentru munca pe care a depus-o în anii aceștia și am convingerea că și în următorii patru ani, proiecte importante vor fi implementate”, a declarat deputatul Ioan Balan.

Vasile Asandei, directorul ADR Nord-Est, a declarat că prin introducerea transportului sută la sută electric, Ion Lungu a dovedit că are viziune.

„Sunteți cei mai buni din Regiunea Nord-Est și sunt foarte bucuros să văd că un proiect finanțat prin POR are un asemenea rezultat. Este bine să dăm exemple că se poate și mă bucură faptul că aveți proiecte de viitor. Echipa dumneavoastră ne face cinste”, a declarat Vasile Asandei.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.