Mesajul transmis de Patriarhul Daniel, prin care solicită anularea interzicerii pelerinajului la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iasi, în contextul pandemiei de coronavirus, a fost comentat de Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.
Acesta a spus că sub nici o formă nu se va reveni asupra acestei decizii medicale şi nu va susţine o eventuală decizie politică. El a motivat că nu s-a interzis sărbătoarea, ci doar s-a interzis deplasarea oamenilor în condiții riscante, în contextul pandemiei. „Am evitat pe cât am putut să intru în acest subiect, pentru a nu spune unii ca Arafat e de o anumită religie şi înseamnă că face asta împotriva creştinilor. Nu iau deciziile singur, stăm mulţi la masă când luăm aceste decizii.
Vorbim de logică medicală. Nu s-a interzis niciun fel de sărbătoare să aibă loc, sau o slujbă, s-a interzis deplaserea oamenilor în condiţii extrem de riscante către aceste locuri şi desfăşurarea acestor manifestări în condiţii de maximă aglomeraţie în care nu mai pot să controlezi ce se întâmplă şi să creezi o situaţie în care oamenii se întorc acasă şi produc focare”, a declarat Raed Arafat.
„N-avem cum să revenim asupra unei astfel de decizii”
Potrivit şefului DSU, deciziile se iau analizând aspectele de sănătate publică: „Eu am evitat să comentez aspectul religios, tocmai pentru că mulți au încercat să se folosească exact de faptul că „doctorul Arafat nu face parte din credința noastră, înseamnă că are ceva cu noi”. S-a folosit acest lucru în ultimele zile, s-a folosit de către unii într-un stil destul de neplăcut.
Trebuie să înțeleagă lumea că aici nu este vorba nici de disproporție, nici de discriminare, nici de dorința de a face rău unora sau bine altora. Aici este vorba de domeniul sănătății publice. Noi am explicat logica care stă în spatele acestei decizii. Și anume că este riscul de infecție pe drum către, și de acolo înapoi, plus timpul petrecut la fața locului, dacă este un număr foarte mare de oameni„.
Arafat a declarat vineri seara la Digi24 că pericolul este cel mai mare în timpul transportului pelerinilor: „N-avem cum să revenim asupra unei astfel de decizii care este făcută cu bună credință și în baza unor analize foarte serioase. Când pui oamenii în autocare, trenuri și îi trimiți 8 ore și se întorc 8 ore, 7 ore, 6 ore, e suficient să fie unul, doi asimptomatici între ei și să ne trezim că se întorc 20 care sunt infectați, iar unora dintre ei să li se pună viața în pericol.
Pericolul este mare nu numai acolo, ci și în timpul transportului. Hai să luăm un autocar. Să spunem că nu punem în el 50 de persoane. Punem 30 în el. Sunt câteva ore de mers, nu știm dacă vor respecta purtatul măștii și tot restul. Nu este nicio supraveghere, sunt oameni care unii dintre ei nici nu vor să poarte mască, și, automat mijlocul de transport devine un loc unde se transmite boala către mai mulți.
Acest lucru l-am avut. Am avut cândva, la începutul pandemiei, situații cu autocare pline de oameni veniți din diaspora, și unul singur a infectat oameni care au coborât în mai multe județe, și trebuia să-i căutăm, să-i găsim, să vedem unde sunt… Și au ieșit mai mulți pozitivi.
Același lucru se poate întâmpla acum. Dacă nu se întâmplă la dus, se întâmplă la întors. Plus situația de la fața locului, într-o localitate care este și ea cu o incidență mare de cazuri. Impactul poate să fie și mai serios dacă vin mii de oameni în localitatea respectivă„.
În Iaşi, rata incidenţei cumulate de infectări cu Covid-19 a urcat la 2.64
La rândul său, prefectul judeţului Iaşi, Marian Grigoraş, susţine că nu pune la îndoială priceperea Mitropoliei în respectarea regulilor sanitare în caz de aglomeraţie, însă există pericolul ca pelerinii să se infecteze în mijloacele de transport cu care s-ar deplasa la manifestările religioase de la Iaşi.
El a dezvăluit că în municipiul Iaşi rata incidenţei cumulate de infectări cu Covid-19 a urcat la 2.64 la mia de locuitori şi că oraşul se află în pericolul de a intra în carantină.
“Legislaţia prevede că la o rată de 3 la mia de locuitori se ia în discuţie imediat dacă este nevoie carantinarea localităţii. Oameni buni, suntem în pericol! Aţi văzut recent imagini cu mai mulţi jandarmi decât pelerini în preajma Catedralei Mitropolitane, şi este neplăcut, sunt de acord! – dar cum ar fi să vedem jandarmi peste tot şi străzi goale într-un oraş carantinat şi reîntors în perioada stării de urgenţă. Nu a trecut deloc acel moment în care să ne permitem să nu punem răul în faţă!“, susţine prefectul de Iaşi, Marian Grigoraş.
El a explicat că măsurile restrictive au ca scop descurajarea aglomerărilor mari de oameni pentru că acestea “sunt căi aproape sigure de răspândire a virusului“.
Patriarhul Daniel acuză restricţii discriminatorii
În mesajul său, publicat sub numele ”Apel la coresponsabilitate şi cooperare, pentru a evita constrângeri excesive”, Partriarhul BOR precizează că Arhiepiscopia Iaşilor este pregătită să organizeze acest pelerinaj cu respectarea tuturor măsurilor de protecție sanitară.
”Patriarhia Română își exprimă deplina solidaritate cu toți credincioșii ortodocși care în aceste zile doresc să se roage ca pelerini Sfintei Cuvioase Parascheva, precum și cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei, gazda profund responsabilă a pelerinajului anual de la Iași.
Interzicerea în acest an a pelerinajului la Sfânta Cuvioasă Parascheva pentru credincioşii care nu locuiesc în municipiul Iaşi este o măsură disproporționată, discriminatorie şi luată fără o consultare prealabilă cu Biserica Ortodoxă Română.
Arhiepiscopia Iaşilor, în calitatea sa de organizator al acestui pelerinaj, s-a pregătit intens și foarte temeinic pentru întâmpinarea pelerinilor din acest an, ținând cont de toate măsurile sanitare aflate în vigoare.
Această pregătire temeinică şi o strânsă cooperare cu autoritățile locale erau o garanție că pelerinajul de la Iași sau apropiatul pelerinaj de la București, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, constituie, în acelaşi timp, un exerciţiu de protejare responsabilă a sănătăţii şi o manifestare a libertăţii religioase a unui popor eminamente religios”, se arată în mesajul Patriarhului.
Totodată, Prefericitul Daniel precizează că ”măsurile restrictive ce se impun ca absolut necesare trebuie să aibă un solid temei legal, să fie justificate în mod transparent, argumentat şi nediscriminatoriu” și își exprimă speranța că autoritățile vor reveni asupra deciziei privind organizarea pelerinajelor religioase.
”Înţelegem că, în contextul epidemiologic de azi, regulile stricte referitoare la igienă, la purtarea măștii și la păstrarea distanței de 1,5 m între persoane se impun atât în spațiile liturgice, cât şi în afara acestora, pentru toţi credincioşii care participă la pelerinajul organizat oficial.
Ne exprimăm speranța că, pentru cinstirea demnă şi responsabilă a Sfintei Cuvioase Parascheva, se va reveni cât mai curând asupra măsurii excesive de interzicere a pelerinajului de la Iași, printr-o înţeleaptă modalitate de coresponsabilitate şi colaborare între Stat şi Biserică, astfel încât toți pelerinii să se poată ruga Sfintei Parascheva în mod liber în aceste zile, cu respectarea strictă a tuturor măsurilor sanitare dispuse de autorităţile competente”, a mai transmis Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis, luni, că organizarea de sărbători religioase va fi permisă și de acum înainte, dar la acestea vor putea participa doar persoanele care au domiciliu sau reședința în locul unde se desfășoară evenimentul. Mai exact, la ceremoniile religioase organizate de sărbătoarea Sfintei Parascheva pot participa doar locuitorii din oraşul Iași.
Lasa un raspuns