Deputatul PNL Dumitru Mihalescul i-a adresat o interpelare ministrului Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru, în care a solicitat precizări privind calendarul de majorare a contribuțiilor individuale la pensiile obligatorii administrate privat – Pilonul 2.
„Având în vedere faptul că încă din urmă cu două decenii s-a anticipat o degradare demografică deosebit de puternică în România, ca urmare a lipsei unor politici consistente de susținere a familiei tradiționale și ca efect al lipsei unor politici pro-nataliste eficiente, începând cu anul 2008 a fost implementat în țara noastră sistemul pensiilor obligatorii administrate privat (Pilonul 2 de pensii), în scopul completării veniturilor pensionarilor care urmează să îndeplinească toate condițiile legale de pensionare, după anii 2028-2030”, a transmis parlamentarul sucevean.
Potrivit acestuia, din păcate, criza economică din anii 2009-2011, precum și guvernările neperformante din perioada 2016-2019, au însemnat o amânare a majorării contribuțiilor individuale ale angajaților la acest sistem de pensii și chiar o diminuare a contribuțiilor, de la 5,1% la 3,75%, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.82/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
„Potrivit evaluărilor realizate, această diminuare a contribuțiilor sub guvernarea PSD, a generat o pierdere a viitoarelor drepturi ale actualilor angajați, cu până la 20%. Mai mult decât atât, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.114/2018, cel mai nociv act normativ adoptat de guvernele PSD, angajații din sectorul construcțiilor au fost eliminați din categoria viitorilor beneficiari de pensii ce vor fi plătite din Pilonul 2”, a mai transmis liberalul sucevean.
Cunoscând faptul că situația bugetară dezastruoasă lăsată de guvernele anterioare nu a permis o majorare a contribuțiilor la Pilonul 2 în anul 2020, Dumitru Mihalescul i-a solicitat Violetei Alexandru să precizeze dacă a elaborat un calendar de majorare a contribuțiilor pentru Pilonul 2 de pensii, pentru perioada 2021-2024 și care sunt majorările pe care le anticipați.
„Vă rog să precizați dacă intenționați să promovați modificări legislative, astfel încât și lucrătorii din sectorul construcțiilor să redevină participanți și contribuabili la Pilonul 2 de pensii?
Având în vedere faptul că adevărata cauză a degradării sustenabilității Pilonului 1 de pensii o reprezintă natalitatea scăzută din ultimii ani, vă rog să îmi prezentați ce măsuri de susținere a tinerelor familii și de stimulare a natalității intenționați să promovați pentru următorii 4 ani?”, i-a mai solicitat deputatul Mihalescul ministrului Muncii și Protecției Sociale.
Lasa un raspuns