În calitate de organizație patronală și profesională a operatorilor economici din domeniul exploatărilor forestiere și industrializării lemnului, Asociația Forestierilor din România–ASFOR, a solicitat prefectului județului Suceava o întrevedere în care să fie analizată situația din sectorul forestier de la nivel județean, în special pe linia acțiunilor instituțiilor publice cu atribuții în domeniul de prevenire și combatere a delictelor silvice.

Consecvent rolului său de mediator social, prefectul județului Suceava a convocat luni, 21.12.2020, la sala „Ștefan cel Mare” din Palatul Administrativ, o întâlnire a factorilor implicați în sectorul forestier din județ.

Astfel, la întâlnire au participat reprezentanți ai Asociației Forestierilor din România–ASFOR (președintele ASFOR, Ciprian Dumitru Muscă, Arion Constantin – membru Consiliul Director și președinte Sucursala Suceava, Vasile Varvaroi, Emil Gheorghe – membri Consiliul Director), agenți economici din domeniul exploatării și ai industrializării lemnului, reprezentanții Direcției Silvice Suceava ( director comercial, Diaconescu Cătălin și șeful Biroului pază păduri,  Tulbure Cezar ), ai Gărzii Forestiere Suceava ( Inspectorul șef, Gășpărel Mihai ), precum și reprezentanți ai instituțiilor care asigură ordinea și siguranța publică la nivelul județului: Inspectoratul de Poliție Județean Suceava și Inspectoratul de Jandarmi Județean „Bogdan Vodă” Suceava.

În principal, discuțiile s-au axat pe identificarea unor soluții pentru armonizarea activităților celor implicați în vederea eliminării tăierilor ilicite, creșterea transparenței în domeniul exploatării și industrializării lemnului din județul Suceava și asigurarea unui climat de siguranță pentru mediul de afaceri, cu implicații benefice pentru mediul social și cel economic.

Mai mult, recunoscând importanța sectorului forestier pentru județul nostru, prefectul a solicitat factorilor implicați să asigure o comunicare interinstituțională eficientă pentru eliminarea unui climat tensionat creat de unele acțiuni care nu au alt rol decât exacerbarea unor aspecte punctuale și care nu caracterizează întregul sector al exploatării și industrializării lemnului.

Referitor la acest aspect, președintele ASFOR, Ciprian Dumitru Muscă a precizat faptul că sectorul de exploatare și industrializare a lemnului participă activ la viața economică a judetului Suceava, dar și la nivel național, contribuind cu peste 3,5% din PIB.

În opinia asociației, pădurea și exploatarea rațională a lemnului, constituie o resursă care trebuie să contribuie activ la dezvoltarea României.

Conform datelor prezentate de către reprezentanții ASFOR, în județul Suceava se recoltează anual o cantitate de 2,5 milioane mc materiale lemnoase. La această cantitate se adaugă cca 1,2 milioane mc care sunt importați și procesați pe plan local.

Conform calculelor realizate de către ASFOR, volumul de lemn constatat în primele 9 luni din acest an, ca fiind fără proveniență legală, în județul Suceava, este de 0,29% din volumul recoltat legal (7150 mc material lemnos confiscat în perioada ianuarie-septembrie 2020).

Reprezentanții ASFOR, agenții economici din domeniul exploatării și industrializării lemnului prezenți au precizat că susțin transparența totală a activităților din silvicultură și exploatări forestiere, precum și implicarea cetățenilor în campanii de sesizare a unor derapaje cu privire la activitatea din domeniu, dar într-un cadru legal și procedural, de natură a permite realizarea unui control eficient, fără blocarea activității economice.

Nu în ultimul rând, reprezentanții ASFOR au subliniat că asociația deține expertiza necesară pentru a ajuta la implementarea de soluții care să permită îndeplinirea unor obiective comune.

În vederea creșterii nivelului de supraveghere a activității în silvicultură și exploatări forestiere, dar și a încrederii cetățenilor în modul în care se desfășoară activitatea în domeniul forestier, luând în considerare punctele de vedere exprimate, prefectul județului a solicitat structurilor silvice să analizeze implementarea următoarelor măsuri:

camere de monitorizare a transportului de lemn la ieșirea din pădure și pe drumurile publice, în nodurile cu tranzit mare de transporturi cu material lemnos;

puncte de control al greutății mijloacelor de transport de material lemnos, măsură care trebuie extinsă la toate mijloacele de transport greu;

program de lucru la pădure cu monitorizarea și asumarea de către administrator a cantităților de lemn care pleacă din fond forestier.

Totodată, prefectul județului Suceava și-a exprimat disponibilitatea de a crea cadrul necesar punerii în practică a oricărui demers de natură să îmbunătățească activitatea instituțiilor statului cu reprezentare la nivel județean, cu implicare în sectorul forestier.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.