Premierul Florin Cîțu a fost de acord, în cadrul unei întâlniri cu patronatele și sindicatele din economie, cu o majorare netă de 40 de lei a salariului minim din 2021, potrivit unor surse politice. Astfel, salariul minim net va ajunge la 1.386 de lei. De asemenea, președintele Klaus Iohannis l-a chemat pe Cîțu, alături de ministrul Finanțelor, Florin Nazare, la o ședință pe tema bugetului de stat pentru anul viitor, începând cu ora 14.00.

Trebuie să luăm o decizie azi. Suntem într-o perioadă dificilă din punct de vedere economic. Sunt sectoare în economie cu probleme de revenire. Avem mulți pe salariul minim exact în acele sectoare. Suportabil ar fi o creștere cu 3%. Inflația este de 1,8%, așa că mergem pe 2300 lei„, a spus Florin Cîțu la ședință, potrivit unor surse politice.

Salariul minim pe economie a fost majorat ultima dată cu 83 de lei, pe anul 2020, fiind la nivelul de 1.346 RON. În 2019, majorarea a fost de 101 lei, la 1.236 de lei, în 2018 cu 97 de lei, la nivelul de 1.162 de lei iar în 2017 a crescut cu 140 de lei, la 1.065 de lei, scrie digi24.ro.

Președintele Klaus Iohannis va avea, luni, 28 decembrie, de la ora 14:00, la Palatul Cotroceni, o ședință privind stadiul construcției bugetului de stat, la care vor participa prim-ministrul Florin Cîțu și ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, potrivit unui anunț al Administrației Prezidențiale.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.