Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că va propune, în cadrul unei ședințe extraordinare a deliberativului județean, încheierea unui parteneriat între instituția pe care o conduce și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru realizarea șoselei ocolitoare din Gura Humorului, pentru șosele de centură ale municipiilor Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei existând deja documentații la CNAIR.
Aceste variante ocolitoare sunt extrem de importante pentru fluidizarea traficului pe DN 17 între cele trei stațiuni turistice.
„Reamintesc aici că pe parcursul anului 2020 am făcut mai multe demersuri pentru decongestionarea traficului pe ruta Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei, trafic devenit foarte aglomerat”, a declarat Flutur.
Astfel, pe 24 septembrie 2020, Ministerul Transporturilor a emis ordinul 1802 prin care s-a aprobat lista lucrărilor de infrastructură de transport, în care au fost introduse, în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020 variantele ocolitoare din Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei.
„Vreau să reamintesc faptul că noi, la nivelul Consiliului Județean, ne-am asumat încă de anul trecut, printr-o Hotărâre a deliberativului județean, crearea structurii de implementare a acestor proiecte, în concordanță cu Ordonanța de Urgență a Guvernului 101/2020”, a adăugat șeful administrației județene.
Gheorghe Flutur a precizat că investiția în construcția variantei de ocolire a orașului Gura Humorului este estimată la 336 milioane de lei, adică aproximativ 67 de milioane de euro. Șoseaua de centură va fi de tip drum expres, drum european cu patru benzi de circulație și separator de sensuri. Traseul drumului propus spre finanțare se desprinde din DN 17, în zona kilometrului 216,7, trece peste un pasaj superior, peste drumul național și calea ferată și se finalizează prin amenajarea unei intersecții la nivelul sensului giratoriu existent între DN 17 și DN 2E Spătărești – Păltinoasa. Lungimea șoselei de centură a orașului Gura Humorului ar urma să fie de 8,57 kilometri, pornește de la sensul giratoriu de la Păltinoasa și până la intrarea în orașul Frasin, cu poduri peste râurile Humor și Moldova și cu mai multe viaducte și pasaje.
„Aceste investiții în șoselele de centură din Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei sunt extrem de importante pentru decongestionarea traficului, pentru dezvoltarea economică și socială a zonei, precum și pentru dezvoltarea turismului”, a conchis președintele Flutur.
Lasa un raspuns