Duminică, 10 ianuarie, la ora 00:05, în timp ce conducea autoturismul pe strada Mihai Teliman din oraşul Siret, un bărbat de 36 de ani din localitate a acroşat cu oglinda retrovizoare stânga un localnic de 23 de ani.
Din impact a rezultat rănirea bărbatului de 23 de ani, care a fost transportat cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”, ce va fi soluţionat procedural.
Lasa un raspuns