Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a prezentat, în conferința săptămânală de presă de miercuri, 13 ianuarie, situația încasărilor din taxe și impozite locale în primele trei zile ale anului 2021, comparativă cu cea de anul trecut.

Potrivit edilului, agenții economici au plătit doar 88.361 de lei față de 166.198 lei cât au plătit anul trecut. 

„Situația nu este una definitivă, mai ales că este vorba doar de o comparație a  primelor trei zile de încasări. Aceste cifre arată totuși o direcție pe care o bănuiam cu toții. Problema este la agenții economici. Sper ca lucrurile să evolueze pozitiv. Știu că sunt mulți agenți din domeniul HoReCa care așteaptă ajutoare de la stat, dar este clar că aceștia sunt într-o situație economică dificilă”, a declarat primarul municipiului Suceava Ion Lungu.

Pe de altă parte, primarul Sucevei le-a atras atenția agenților economici care au sediile firmelor în apartamente să parcurgă procedura legală până la 31 martie și să se adreseze Direcției Economice din Primărie, pentru că altfel riscă să li se calculeze impozite mai mari.

Potrivit statisticii prezentate de către edilul Ion Lungu, în primele trei zile ale anului 2021 s-a încasat suma de 735.649 de lei, în timp ce în primele trei zile ale anului 2020 s-au încasat 763.794 de lei. Persoanele fizice au plătit în acest an 647.287 de lei, iar în perioada similară a anului trecut 597.596, reprezentând o creștere de 8%. 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.