Toni Grecu, unul dintre cei trei fondatori ai grupului umoristic Divertis, trece prin momente grele după ce a fost diagnosticat pozitiv la noul coronavirus.

Surse medicale susțin că starea de sănătate a lui Toni Grecu s-a îmbunătățit și că el ar putea fi externat zilele următoare.

Toni Grecu, transmit sursele medicale, a fost internat la 4 zile după ce a acuzat primele simptome ale bolii.

„Toni Grecu este la spitalul ”Matei Balș”. A fost diagnosticat cu COVID-19 și a fost internat în stare gravă după 4 zile de când a acuzat primele simptome ale bolii”, au declarat sursele medicale pentru GÂNDUL.RO.

„Nu mai ai tu o şuetă, un chiul, o glumă, o hărţuire, un teambuilding alcoolic la Sinaia”

Întrebat cum i-a schimbat viața pandemia de coronavirus, Toni Grecu mărturisea, în primele zile ale anului, că era mult mai frumos atunci când toate străzile erau pline de viață, iar oamenii se bucurau, din plin, de fiecare zi.

Totodată, dezvăluia că pleacă de acasă ”din reflex”, iar partea cea mai proastă o reprezenta faptul că nu este angajat nicăieri.

„Referitor la telemuncă. Eu plec in fiecare dimineaţa de acasă din reflex. Mă duc in parcare, iau maşina si mă duc la muncă. Partea proasta este ca eu nu sunt angajat nicaieri. Mă plimb prin oraş, mă uit la clădirile de birouri care-s goale acuma si îmi imaginez ce frumos era când erau pline de viaţă, cu oameni frumos îmbrăcaţi, bărbaţii cu cravate şi femeile cu tocuri, intrând veseli dimineaţa si ieşind trişti seara. Nu mai ai tu o şuetă, un chiul, o glumă, o hărţuire, un teambuilding alcoolic la Sinaia din care să vii mort”, spunea Toni Grecu, la începutul acestui an, potrivit mediafax.ro.

Toni Grecu a primit, în 2010, Premiul UNITER pentru spectacol de divertisment

„Au fost niște vremuri irepetabile, care ne-au adus multă satisfacție, multe bucurii. E foarte greu să compar ce a fost în perioada respectivă cu ce se întâmplă acum, mai ales că trecem printr-o pandemie și o revoluție a vieții pe pământ. Perioada Divertis a fost foarte frumoasă, o perioadă în care eu, împreună cu ceilalți colegi din trupă, am realizat, practic, lucruri imposibil de repetat la nivel de grup”, declara Toni Grecu în luna mai a anului trecut, pentru cristinastanciulescu.ro.

Toni Grecu a absolvit Colegiul „Costache Negruzzi” din Iași și a urmat cursurile Facultății de Electronică și Telecomunicații, formând – alături de Doru Antonesi și Florin-Viorel Constantin – trupa umoristică Divertis. În timpul facultății, Toni Grecu a mai făcut parte din grupurile Asterisc și Ars Amatoria.

Toni Grecu a primit, în 2010, Premiul UNITER pentru spectacol de divertisment, ”pentru contribuția Domniei Sale la istoria vie a umorului românesc”.

În anii ’80, Toni Grecu a susținut, alături de trupa Divertis, mai multe turnee prin țară – în cadrul Cenaclului Flacăra -, iar grupul umoristic își continuă ascensiunea și în anii ’90. Divertis a debutat pe micul ecran în martie 1990, la Televiziunea Română. Din 1999, trupa ajunge la Pro TV, apoi la Antena 1, Toni Grecu fiind prezentator și scenarist.

 

Sursa: Gândul.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.