La data de 25 ianuarie 2021 Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava, cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive pentru 30 de zile faţă de un inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de omor, propunere care a fost admisă la data de 26.01.2021, fiind emis mandat de arestare.
Din probatoriul administrat până în acest moment al urmăririi penale a rezultat că data de 05.01.2021, în jurul orelor 19:30, după ce a acroşat cu autoutilitara pe care o conducea pe drum public, o persoană de sex masculin care se deplasa pe marginea părţii carosabile, pe care a proiectat-o la sol, a urcat victima în autovehicul, ocazie cu care a constatat că aceasta este unchiul său, apoi a transportat-o la domiciliul acesteia. Deși victima prezenta leziuni grave care nu-i permiteau deplasarea, având membrele inferioare fracturate, și cunoștea că aceasta locuieşte singură, a lăsat-o fără supraveghere, fără a-i acorda minime îngrijiri medicale. Urmare a acțiunii inculpatului și a imposibilității de a se interveni pentru salvarea vieții victimei, aceasta a decedat la data de 7.01.2021.
Având în vedere stadiul anchetei penale, care se află în derulare, nu pot fi furnizate la acest moment alte informaţii referitoare la această cauză, însă, pe măsura derulării cercetărilor, vom informa opinia publică.
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale și luarea unei măsuri preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Reamintim că, urmare a raportului de eveniment al Poliţiei Oraşului Frasin, cu privire la moartea suspectă, la data de 07.01.2021 a numitului Robaniuc Marcel de 50 de ani din comuna Ostra, la 11.01.2021, în urma activităţilor operative desfăşurate de către lucrătorii Poliţiei Oraşului Frasin şi ai Serviciului de Investigaţii Criminale, s-a stabilit faptul că decesul ar avea la origine leziunile suferite de acesta în urma unui accident rutier produs în seara zilei de 05.01.2021, autor fiind P. Liviu Laurenţiu, de 21 de ani din aceeaşi localitate, motiv pentru care cercetările au fost preluate de către lucrătorii Compartimentului Rutier din cadrul Poliţiei Oraşului Gura Humorului.
În seara zilei de 05.01.2021, în jurul orelor 19.30, P. Liviu Laurenţiu, în timp ce conducea autoutilitara, marca Mercedes-Benz Vito, pe DJ 177A, în interiorul localităţii Ostra, având direcţia de deplasare Frasin către Broşteni, din cauza conducerii imprudente, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de trafic pe timp de noapte şi în condiţii de drum în curbă la stânga, a acroşat lateral cu partea dreaptă a autoutilitarei pe pietonul Robaniuc Marcel, care se deplasa sinuos pe marginea părţii carosabile a sensului de mers Frasin către Broşteni, având aceeaşi direcţie de deplasare, proiectându-l pe acostamentul din partea dreaptă, lângă parapetul de protecţie din beton.
După producerea impactului, P. Liviu Laurenţiu a oprit autovehiculul, a coborât şi s-a îndreptat către victimă, moment în care a decis să şteargă urmele accidentului rutier şi să părăsească locul faptei, urcând victima în duba autoutilitarei şi transportând-o la domiciliul acesteia, unde a lăsat-o fără nici o supraveghere şi fără a solicita deplasarea unui echipaj medical pentru a-i acorda îngrijirile medicale necesare, precum şi fără a sesiza evenimentul în cauză organelor de poliţie, fapt ce a dus ulterior la decesul acesteia, cu intenţia clară de a-şi ascunde faptele şi de a induce în eroare organele de anchetă.
Mai mult, din momentul producerii accidentului rutier şi până în ziua de 07.01.2021, în jurul orelor 11:15, când l-a apelat pe R. P., vecinul victimei, iar sub pretextul fals că ar avea nevoie de un baros de la locuinţa victimei, l-a trimis la locuinţa acesteia pentru a vedea starea în care se află aceasta, astfel aflând că victima a decedat, după care, fără a-i aduce la cunoştinţă cele întâmplate tatălui său, P. I., a ascuns faptul că leziunile suferite de victimă au fost produse în urma accidentului rutier, lăsându-l pe acesta să demareze activităţile de înmormântare a victimei, fiind persoana care urma să se ocupe de acest lucru, tocmai pentru a ascunde urmele infracţiunii.
Prin urmare, organele de cercetare ale poliţiei judiciare au luat faţă de P. Liviu Laurenţiu măsura reţinerii pentru 24 de ore, începând cu data de 12.01.2021, orele 00.30 până la data de 13.01.2021, orele 00.30, cel în cauză fiind condus şi introdus în arestul I.P.J. Suceava.
Lasa un raspuns