Un credincios sucevean i-a trimis un mesaj Arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților prin care îi cere socoteală episcopului că nu mai slujește Sfânta Liturghie, ci se ocupă cu „spionajul parohiilor din județ”.

„Înaltpreasfinţia Voastră, urmăresc cu mare interes activitatea Înaltpreasfinţiei Voastre şi apreciez foarte mult tot cea ce faceți. Am remarcat faptul că de ceva timp nu mai slujiți Sfânta Liturghie duminica şi în sărbători, ci faceți doar spionaj prin eparhie. Credeți că asta este cel mai important sau este o modalitate de a analiza parohiile din eparhia Înaltpreasfinţiei Voastre?! Vă mulțumesc! Cu respect!”, i-a transmis C.C. Arhiepiscopului Sucevei și Rătăuților, ÎPS Calinic.

De cealaltă parte, monahul i-a răspuns suceveanului curios, subliniind că este de datoria lui să viziteze parohiile din subordine, întrucât este un lucru normal ca Arhiepiscopul să-și cunoască eparhia.

„Stimate domnule! Spionaj? Da, am putea spune şi aşa! Sunt spionul Preasfintei Treimi, trimis de Dumnezeu ca să văd, la faţa locului, cum îşi fac treaba copiii Lui. Interesant! În plus, vizitarea parohiilor, cel puţin o dată pe an, este o lucrare a episcopului, care face parte din fişa postului.

Doriţi să vă trimit Gramata? Pe la mănăstiri circulă o apoftegmă: «Monahul care face ascultare, Liturghie săvârşeşte». Or, noi episcopii, monahi fiind, când facem ascultare de Sfântul Sinod, Liturghie săvârşim.

Ştiţi, un «domn» m-a acuzat cândva că de când am venit nu m-am întâlnit niciodată cu preoţii eparhiei. Greşit! Până în prezent m-am întâlnit cu peste 500 dintre ei, chiar în parohiile lor. Au mai rămas încă vreo 50 parohii «nespionate», dar cu siguranţă nu vor fi trecute cu vederea. Doamne, ajută!”, a transmis ÎPS Calinic.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.