Grupul Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European este de acord cu propunerea Comisiei Europene privind introducerea pașapoartelor pentru vaccinarea împotriva COVID-19, care va permite deplasarea între state.

Grupul PPE susține introducerea pașapoartelor pentru vaccinare

„Putem face acest lucru posibil prin instituirea unui certificat de vaccinare. Parlamentul European ar trebui să adopte de urgență această propunere pentru a fi pregătiți pentru vară. Ne așteptăm să primim un mesaj puternic de susținere a propunerii de la Consiliul European, săptămâna viitoare”, au declarat Manfred Weber, președintele grupului PPE, și Jeroen Lenaers, purtătorul de cuvânt al grupului pentru libertăți civile, potrivit unui comunicat de presă.

Manfred Weber, precizează că este nevoie de inroducerea unui astfeld e certificat, însă atrage atenția că acesta va viza vaccinarea cu dozele aprobate de către EMA:

„Europa este deschisă oricărui vaccin care primește aprobarea de la agenția noastră de medicamente. Avem nevoie de toate vaccinurile pe care le putem obține pentru a accelera procesul de vaccinare, cu o singură condiție: să fie aprobate de EMA”, a afirmat Weber.

Declarația vine înaintea prezentării, miercuri, de către Comisia Europene a noilor reglementări.

Ce urmează să cuprindă pașaportul de vaccinare prezentat de Comisia Europeană

Așa cum a raportat Euronews săptămâna trecută, certificatul va arăta numai dacă cineva a fost vaccinat cu doze aprobate de Agenția Europeană pentru Medicamente. În starea actuală, aceasta este o lovitură pentru mii de europeni care au fost deja inoculați cu un vaccin rusesc sau chinezesc, având în vedere că acestora nu li s-a dat undă verde de către EMA.

Pașaportul va arăta, de asemenea, orice rezultate negative primite în urma testelor COVID-19, precum și recuperarea anterioară în urma infectării cu COVID-19.

Potrivit Eurostat, nopțile petrecute în cazare turistică în întreaga UE au scăzut cu 52% în 2020 comparativ cu 2019. Și pentru țări precum Grecia, Malta și Cipru, care se bazează foarte mult pe turism, scăderile au depășit 70%.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.