Proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul de la stat îi va lăsa fără una dintre lefuri pe mai mulţi membri ai Guvernului, dintre care doar unul este ministru, Nicolae Ciucă (Apărare), care în prezent beneficiază de o pensie de serviciu mai mare decât indemnizaţia pe care o primeşte.

Potrivit ministrului Muncii, Raluca Turcan, excepţie de la regulă pot face membrii Academiei Române, persoanele care sunt alese în funcţii publice, personalul didactic plătit cu ora sau persoanele care lucrează pe bază de drepturi de autor. În aceste categorii nu se încadrează ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, dat fiind că acesta nu e o persoană aleasă pentru o funcţie, ci este numit, la fel cum e cazul şi altor colegi din Guvern, beneficiari de pensie de serviciu, cum sunt Irina Alexe şi Aurelian Păduraru, amândoi secretari de stat la Interne.

Potrivit declaraţiei de avere publicate la finalul anului trecut, Nicolae Ciucă a încasat în primele sale două luni de pensie de la MApN aproximativ 34.000 de lei, însemnând lunar o pensie de circa 17.000 de lei. La aceste venituri se adaugă indemnizaţia de ministru de circa 13.000 de lei pe lună. Totodată, Ciucă a mai primit şi un venit din activităţi didactice de 3.300 de lei.

Conform proiectului de lege iniţiat de către Guvern, Nicolae Ciucă va fi nevoit să-şi suspende pensia dacă vrea să continue în funcţia de ministru. „Acţiunea continuării activităţii are drept consecinţă suspendarea pensiei şi cei care cumulează în momentul de faţă pensia cu salariul de la stat au obligaţia ca în 30 de zile de la publicarea acestui act normativ să-şi exprime această opţiune”, a explicat ministrul Muncii, Raluca Turcan.

ALTE CAZURI, LA CURTEA DE CONTURI

Două situaţii similare se regăsesc şi la Curtea de Conturi, acolo unde vicepreşedintele Curţii, Ilie Sârbu, beneficiază atât de pensie, cât şi de indemnizaţie. Concret, potrivit ultimei declaraţii de avere, Sârbu primeşte de la Curtea de Conturi un salariu anual de peste 310.000 de lei. La aceste venituri se adăugau până de curând două pensii, una normală, de 52.700 de lei, şi una de fost parlamentar de 100.000 de lei. În urma noii legi, şi ca urmare a abrogării pensiilor speciale pentru parlamentari, de la venitul anual de 472.000 de lei, Ilie Sârbu va rămâne doar cu indemnizaţia Curţii.

La aceeaşi instituţie se regăseşte şi Ion Călin, fost prefect de Dolj şi deputat PSD timp de patru mandate, dar care acum e consilier la Curtea de Conturi. Călin a fost trimis de către partid la jumătatea anului trecut la Curtea de Conturi, acolo unde ocupă funcţia de consilier. Conform declaraţiei de avere, acesta beneficiază atât de salariul primit de la Curtea de Conturi, cât şi de o pensie pe bază de contributivitate, nu specială, care în 2019 i-a adus în buzunare 44.600 de lei. Potrivit proiectului de lege întocmit de către Guvern, Ion Călin va fi nevoit să-şi suspende şi el pensia.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.