Sucevenii sunt dornici de vacanță! Aceasta este concluzia la care au ajuns reprezentanții agenției de turism Campion Tour din Suceava ca urmare a cererii extrem de ridicate pentru cursele charter Suceava – Hurghada (Egipt). Chiar dacă este încă pandemie, tarifele foarte bune, condițiile de plată flexibile și faptul că Egiptul este o destinație aflată pe lista verde din punct de vedere epidemiologic au facut ca cererea de vacanțe să fie în continuă creștere pentru această destinație.Prima cursă din acest an pe ruta Suceava – Hurghada a debutat duminică, 04.04.2021, iar aeronava Boeing 737-300 a fost ocupată la capacitate maximă. Următoarea cursă către însorita stațiune de la Marea Roșie este programată pentru data de 11.04.2021.

„Vacanțele în Egipt cu zbor din Suceava se vând ca pâinea caldă. Toate cursele ce au fost programate în luna aprilie sunt 100% ocupate. Vorbim de cursele din 4 aprilie, 11 aprilie, 18 aprilie, 25 aprilie. De asemenea, cursele de pe data de 2 mai si 9 mai sunt de asemenea ocupate 100%”, subliniază Mihai COSTEA, reprezentantul agenției de turism CAMPION TOUR din Suceava.

Pentru a face față cererii crescute, operatorul aerian împreună cu touroperatorul a decis suplimentarea curselor. Astfel, pentru cei care s-au săturat de restricții și vor o săptămână de relaxare în însoritul Egipt, e bine de știut că există o cursă proaspăt introdusă în data de 23 aprilie cu retur pe 30 aprilie. De asemenea, pentru cei care doresc să își petreacă Paștele la căldură încă mai există locuri pentru plecarea din 30 aprilie cu retur pe 7 mai.

Succesul cursei charter Suceava – Egipt se datorează, în primul rând, preţurilor foarte bune! O vacanţă în regim All Inclusive la un hotel de 5*, cu zbor din Suceava şi toate taxele de aeroport incluse are un preţ începând de la 499 euro/persoană. De asemenea, un factor determinant este acela că de mai bine de opt luni, Egiptul se află pe lista verde, deci riscul epidemiologic este scăzut. Asta înseamnă totodată că turiștii care aleg această destinație nu trebuie să stea în carantină la întoarcerea în România.

„Este un aspect extrem de important acela că Egiptul este o destinație sigură. Deși populația acestei țări este de 100 milioane locuitori, numărul de cazuri zilnice de Covid-19 se situează în jurul valorii de 600, pe când în România numărul infectărilor este de 10 ori mai mare. Hotelierii s-au pregătit exemplar pentru primirea turiștilor, iar condițiile de igienă sunt excelente”, subliniază Mihai Costea.

Trebuie totuși menționat că pentru o călătorie în Egipt este necesară prezentarea unui rezultat negativ pentru testul molecurat RT-PCR, efectuat cu mai puțin de 72h înainte de călătorie. Agenția de turism Campion Tour a negociat pentru turiști un preț preferențial astfel încât testarea pentru Covid-19 să se facă la costuri minime și foarte rapid. În plus, reprezentații agenției promit faptul că dacă o persoană este depistată pozitiv în urma testării și nu va mai putea călători din acest motiv, nu va pierde vacanța, pentru că aceasta se va putea reprograma la o data ulterioară.

Vă reamintim că zborurile Suceava – Egipt (destinaţia Hurghada) sunt operate în fiecare zi de duminică, începând cu 4 aprilie până la finele lunii octombrie, cu o aeronavă Boeing 737-300 cu o capacitate de 148 locuri. Decolarea din Suceava se va face la ora 15:30, iar aterizarea în Hurghada este programată la ora 18:00. La întoarcere, decolarea din Hurghada va fi la ora 10:30, iar aterizarea în Suceava va fi la ora 14:30. Zborul Suceava – Hurghada va dura aproximativ 3 ore şi jumătate.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.