Marți, 13 aprilie, de Ziua Informării Preventive, pompierii militari suceveni au intervenit în cazul a 56 de situații de urgență. S-au înregistrat 13 incendii, 19 intervenții medicale SMURD, un accident rutier, 16 monitorizări și informări preventive și 7 alte misiuni specifice.

Din cele 13 intervenții pentru localizarea și lichidarea incendiilor, 9 au fost pe terenuri unde au ars deșeuri, vegetație uscată și litieră, cu o suprafață însumată de peste 28 de hectare. Misiunile s-au derulat în localitățile Șcheia (0,05 ha deșeuri și vegetație uscată), Vicovu de Sus (10 ha vegetație uscată), Mihăiești (3 ha vegetație uscată), Dolhasca (2 ha vegetație uscată), Stroiești (10 ha vegetație uscată), Horodnic de Sus (2 ha vegetație uscată), Probota (1 ha litieră și vegetație uscată), Șcheia (0,1 ha vegetație uscată) și Vornicenii Mici (0,25 ha vegetație uscată).

Alte patru incendii au fost lichidate în localitățile Brăiești (a fost afectat un motostivuitor de la o societate comercială de prelucrare a lemnului), Fântâna Mare (a ars anvelopa unui autotren încărcat cu material lemnos), Bunești (a ars capul tractor al unui autotren) și Volovăț (a ars o gospodărie).

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.