Pariurile sportive pot fi profitabile dacă le acorzi atenția necesară. Primul pas este alegerea meciurilor potrivite, din oferta bogată a agențiilor online. Poți face tu sortarea, sau poți apela la sugestiile tipsterilor, pe care le găsești în secțiunile speciale ale site-urilor specializate, cum este aceasta: https://legalbet.ro/ponturi/.
Jucătorii de top plasează numai pariuri de valoare. Cu alte cuvinte, ei compară cotele oferite de bookmakeri cu cele „reale”, care reflectă întocmai probabilitatea ca selecția să fie câștigătoare. Cota reală poate fi calculată în funcție de șansele procentuale, care sunt stabilite în urma analizării evenimentului.
Așadar, totul se reduce la o analiză cât mai aprofundată, în care sunt luați în considerare toți factorii care pot influența ce se întâmplă în meci. Iată care sunt cei mai importanți:
Motivația. Într-un derby, nivelul motivației este ridicat în ambele tabere. Există, însă, situații în care doar una dintre echipe este motivată. Ea va juca cu determinare și va avea șanse mari de a câștiga chiar și în fața unei adversare mai bine cotate. Poziția în clasament este relevantă spre finalul sezonului, când unele formații luptă pentru îndeplinirea unui obiectiv, în timp ce altele nu mai au nicio ambiție.
Trebuie să cunoști contextul în care se joacă meciul. Se poate ca o echipă bună să se menajeze pentru un meci programat zilele următoare, din cupele europene. De asemenea, cupa reprezintă o competiție „cu probleme” pentru pariori. Nu toate echipele își propun să câștige acest trofeu, deci este posibil ca antrenorii să odihnească titularii obișnuiți.
De exemplu, în optimile de finală ale Cupei României din acest sezon s-au calificat patru echipe din Liga a 2-a, tocmai pentru că unele dintre formațiile din Liga I au folosit formule „de rezervă” în „șaisprezecimi”.
Formă. Spre deosebire de motivația care poate ține și de elemente de culise, forma se vede „cu ochiul liber”. Este suficient să te uiți pe statistică și să vezi care au fost ultimele 5 rezultate înregistrate de cele două echipe. Dacă nu sunt motive să crezi că una dintre formații va juca cu determinare maximă, orientează-te după clasamentul formei.
Se poate face o disociere între forma de pe teren propriu și forma din deplasare.
Rezultatele directe. Reprezintă un factor care este încadrat tot la statistică. Probabil că ai auzit deseori spunându-se că o echipă „este nașul” alteia, ceea ce înseamnă că are un avantaj net în istoria confruntărilor directe. În general, tradiția se respectă. Studiază cu atenție scorurile înregistrate în partidele trecute dintre cele două combatante, cu atenție sporită pentru cele consemnate pe terenul pe care urmează să se joace meciul pe care vrei să pariezi.
Absenți. Statistica este importantă, dar nu decisivă. Ea are o anumită relevanță dacă nu lipsesc jucători de bază de o parte sau de cealaltă. Când o echipă nu se poate baza pe unul sau pe mai mulți componenți cheie, forța sa scade. Să ne amintim ce start de sezon a avut AC Milan, în Serie A. Cum s-a accidentat Ibrahimovic, „diavolii” au început să adune remize și înfrângeri, pierzând primul loc și, aproape sigur, „Il Scudetto”.
Atmosfera din lot. Jucătorii nemulțumiți nu vor juca la capacitate maximă. Fie că sunt nefericiți din cauza metodelor de antrenament, fie că nu și-au mai primit banii de mult timp, ei sunt presați în subconștient de probleme și li se înmoaie piciorul atunci când trebuie să dea o pasă decisivă sau să trimită mingea în poartă.
Starea terenului. Pariorii cu experiență nu neglijează niciun detaliu. Înainte să plaseze biletul, ei se interesează chiar și de starea vremii. Precipitațiile abundente afectează starea gazonului, iar un teren îmbibat cu apă egalizează valorile și îngreunează misiunea echipei care atacă mai mult. Apropo de teren, este important de știut și dimensiunile suprafeței de joc. Favoritele câștigă greu pe terenurile mai înguste, care nu oferă spații pentru desfacerea defensivelor adverse.
Ne-am referit în principal la factorii care influențează rezultatul unui meci, dar la fel de bine poți paria pe cornere, pe goluri sau pe cartonașe. De exemplu, pentru un pariu pe număr de cartonașe galbene trebuie să ții cont de mediile cartonașelor primite de fiecare echipă în parte, dar și de media cartonașelor arătate de arbitru în sezonul curent.
După ce ai stabilit probabilitatea de câștig, afli cota reală împărțind 1 la șansele procentuale. De exemplu, crezi că sunt 45% șanse ca Sepsi Sf. Gheorghe să o învingă pe FC Argeș. Cota corectă este 1/(65/100), adică 1.54. Dacă o casă de pariuri oferă o cotă de la 1.55 în sus pentru victoria covăsnenilor, atunci vorbim despre un pariu de valoare.
Lasa un raspuns