Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a convocat marți, 27 aprilie, o ședință online cu primarii din județul Suceava pentru a le solicita identificarea posibilităților de implicare în campania de vaccinare.
S-a subliniat importanța vaccinării în revenirea la normalitate.
„Rata de infectare este una foarte mică în județul Suceava, acesta ar putea fi una dintre explicațiile procentului scăzut al populației care s-a vaccinat. Este meritul sucevenilor pentru rata mică de infectare din județ, dar nu trebuie lăsată garda jos în lupta cu această boală”, a declarat Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava.
La ședință au fost prezenți și dr. Dinu Sădean, directorul DSP Suceava, dar și managerul Spitalului Județean Suceava, dr. Alexandru Calancea.
Lasa un raspuns