Primăria comunei Poiana Stampei, prin angajații săi, și cu sprijinul mai multor localnici, au organizat o acțiune ecologizare pe raza comunei. Acestora li s-au alăturat lucrători ai Ocolului Silvic Dorna, împreună reușind să strângă o cantitate considerabilă de deșeuri din natură. Astfel, marți, 27 aprilie, aceștia au predat o importantă lecție de solidaritate cu mediul înconjurător.

Potrivit edilului comunei Poiana Stampei, ing. Viluț Mezdrea, deșeurile au fost colectate selectiv și urmează a fi predate către operatorul de salubrizare contractat de unitatea administrativ teritorială.

„Pentru că merităm să trăim într-un mediu mai curat, mai sănătos și trebuie să redăm naturii strălucirea pe care o merită, am organizat această acțiune de ecologizare care și-a atins pe deplin scopul. Dacă în această perioadă cu toții ne îngrijim de curățenia gospodăriei, iată că și comuna noastră este pregătită de marea Sărbătoare a Învierii. Le mulțumesc tuturor participanților și cred că puterea exemplului ne poate face pe toți mai responsabili cu mediul înconjurător”, a declarat primarul comunei Poiana Stampei, inginerul Viluț Mezdrea.

Acțiunea de ecologizare de pe raza comunei Poiana Stampei a fost coordonată de viceprimarul localității, Vladimir Popescu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.