Prefectul Sucevei, Florin Sinescu, a declarat, astăzi, 13 septembrie, că furtuna care s-a abătut în noaptea de joi spre vineri asupra unei bune părţi a judeţului, a creat o serie de probleme în comuna Grăniceşti, unde 5 gospodării au fost inundate.

Pe de altă parte Sinescu  spus că în comuna afectată au intervenit pompierii de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Grăniceşti, fără a fi necesar sprijinul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava. El a precizat că serviciile de permanenţă au fost instituite atât la Prefectură, cât şi la cele 114 Primării din judeţ.

Pe de altă parte el a spus că arborele căzut peste o conductă de gaz pe strada Ștefan Tomșa  a avut soluționare în mod operativ din partea reprezentanților ISU.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.