Proiectul „România educată”, aflat în utimele zile de consultări la Palatul Cotroceni înainte de a fi trimis la Guvern, propune reorganizarea instituțiilor la nivel național și județean, între acestea și desființarea inspectoratelor și transformarea lor. Va exista un Consiliu Consultativ pentru Învățământ Preuniversitar la nivel județean, condus de șeful Consiliului Județean, un Centru județean pentru Învățământ Preuniversitar – fostul inspectorat, un Centru județean pentru Formare Continuă – fosta Casă a corpului didactic, ambele în subordinea ministerului Educației, dar și o Direcție județeană de Asigurăre a Calității.

Consiliul Consultativ pentru Învățămntul Preuniversitar sprijină demersurile de administrare și dezvoltare a rețelei școlare și de monitorizare a capacității autorităților publice locale de a susține educația. Este prezidat de Președintele Consiliului Județean și întocmește și avizează Raportul anual privind starea învățământului preuniversitar la nivelul județului, potrivit proiectului aflat în consultare.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.