Bărbatul în vârstă de 48 de ani din satul Ciumârna, comuna Vatra Moldoviței, care a fost lovit de un trăsnet direct luni, 26 iulie, a fost transportat la Iași la chirurgie plastică. Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean Suceava, medicul Dan Teodorovici, bărbatul suferă de arsură hemicorp stâng pe aproximativ 20 % din suprafața corporală, grad 1, 2, 3. Acesta este conștient și stabil.

În ceea ce-l privește pe fiul acestuia în vârstă de 15 ani, lovit și el de trăsnetul direct, acesta a ramas internat la chirurgie pediatrică la Spitalul Județean Suceava pentru supraveghere, starea lui de sănătate fiind una bună. În momentul prezentării la Unitatea de Primiri Urgențe, băiatul avea doar o plagă de ieșire plantară dreaptă.

Reamintim că un bărbat de 48 de ani şi un băiat de 15 ani au fost loviţi de un trăsnet direct, luni după-amiază, pe raza satului Ciumârna, comuna Vatra Moldoviței, într-o zonă greu accesibilă. La fața locului au intervenit două echipaje SMURD, unul de prim ajutor (EPA) şi unul de terapie intensivă mobilă (TIM), precum şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean. În sprijinul misiunii de salvare au mai intervenit echipaje de jandarmi şi salvamontiști.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.