Vicepreședinte CJ Suceava, Niculai Barbă, a transmis vineri, 13 august, că evenimentele organizate în acest weekend sunt mai multe decât cele de dinainte pandemie și sunt organizate în ideea de a respecta toate restricțiile, dar și să permită un număr mare de vizitatori.
„De exemplu, varianta de pandemie a Festivalului Medieval – „Povești Medievale”, unde activitățile sunt organizate modular, ca o expoziție de ateliere, astfel încât să se poată respecta măsurile de protecție sanitară.
Cel mai important eveniment al finalului de săptămână este cel de la Putna, unde, împreună cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Mănăstirea Putna, Consiliul Județean Suceava este partener la reconstituirea Marii Serbări de la Putna din 1871 și al primului Congres al studenților români.
Mă aștept ca și la Cetatea de Scaun să fie câteva zeci de mii de vizitatori în aceste trei zile, atât la „Medieval”, dar și la Festivalul de Blues. Vor fi mii de pelerini și la Cacica, dar sunt așteptați și mulți pelerini la evenimentele organizate de comunitatea armeană care sărbătorește 500 de ani de la târnosirea Bisericii Armene Sf. Cruce și care organizează anual pelerinajul de la Mănăstirea Hagigadar.
În zona de munte vor fi de asemenea foarte mulți turiști. Amintesc doar de Festivalul Internațional al Păstrăvului de la Ciocănești și de Săptămâna Plutăritului. Vorbim de plutărit care este un meșteșug unic și care nu se mai regăsește în alte părți.
Tot în zona Ciocănești, pe lângă evenimente specifice Festivalului Păstrăvului, sunt organizate și acțiuni la stânele turistice. În multe alte localități, peste tot în județ, sunt organizate evenimente în acest weekend. Acestea depășesc ca număr și ca anvergură pe cele organizate înainte de pandemie. Dacă se vorbea săptămâna trecută că Bucovina a fost peste Valea Prahovei, mă aștept ca în acest week-end să fie și peste litoral.
Litoralul și Valea Prahovei au foarte mulți turiști din București, în Bucovina sunt foarte multe persoane din județele învecinate. Am văzut în ultima perioadă foarte multe mașini înmatriculate în Botoșani, Iași, Neamț, Vaslui, Bacău, Cluj, Bistrița Năsăud, Mureș. Aș dori să fac un apel vizitatorilor din zona de munte să țină cont de indicațiile celor de la Salvamont și să nu se abată de la traseele marcate, iar cei care participă la diverse evenimente să respecte regulile stabilite de organizatori în contextul pandemiei.
Ne dorim ca toți cei care vizitează Județul Suceava să se simtă bine aici și să revină de fiecare dată în Bucovina sigură”, a declarat vicepreședintele CJ Suceava.
Lasa un raspuns