Adrian Streinu-Cercel susține că pandemia de coronavirus nu s-a încheiat și nici nu se va încheia cu valul patru.
Medicul spune că după valul patru vor mai urma încă cel puțin două valuri, cu alte variante ale coronavirusului.
„Nu este problema dacă vine sau nu al patrulea val, pentru că al patrulea val este în momentul de față în fața noastră. Faptul că Terapie Intensivă au început să se adune pacienții denotă clar acest lucru. Practic, pacienții care sunt în Terapie Intensivă reprezintă acel procent de 5% de cazuri severe și dacă facem calculul înapoi, o să vedeți câte cazuri sunt în realitate, în spatele acestui procent de 5%, deci a numărului de pacienți care sunt în Terapia Intensivă”, a declarat Streinu-Cercel la Antena3.
Potrivit medicului, pandemia nu se va opri la valul patru. „Terapiile Intensive încep să fie aglomerate și din păcate, noi funcționăm exact cu același personal pe care l-am avut și în urmă cu opt luni, și în urmă cu un an, și în urmă cu un an și opt luni.
Practic, aici trebuia să facem o mică dezvoltare, în sensul să dăm posibilitatea unor specialități colaterale, să își facă o dezvoltare pe Terapie Intensivă, în așa fel încât să putem face față următoarelor valuri, pentru că noi vorbim acum de valul patru, dar trebuie să fim cât se poate de conștienți că pandemia nu se termină cu valul patru și urmează încă cel puțin încă două valuri de aici încolo, categoric, cu alte variante.
Atâta timp cât lumea nu înţelege să se vaccineze în aşa fel încât să pună stop propagării acestui virus, virusul, pe măsură ce trece de la o persoană la alta, va căpăta noi valenţe şi va face noi mutaţii, iar alte noi mutaţii vor face apanajul altor valuri. Deci totul depinde de noi”, a mai declarat Streinu-Cercel, relatează psnews.ro.
Lasa un raspuns