În cursul zilei de joi, 26 septembrie președintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, şi primarul localităţii Gura Humorului, Marius Ursaciuc, se vor întâlni la Bucureşti, cu vicepremierul Liviu Dragnea. Cei doi vor face lobby pentru a susține proiectului prin care se dorește realizarea unui Pol de Dezvoltare Turistică Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei.

Nechifor și Ursaciuc  îi vor înainta o scrisoare de intenţie prin care se dorește  realizarea respectivului proiect. Nechifor a arătat în cadrul conferinței de presă de astăzi că, după declararea acestei zone a judeţului ca pol de dezvoltare turistică, acesta ar urma să fie inclus în strategia naţională de dezvoltare. Pe de altă parte președintele Cj a anunțat că proiectul este susținut de deputații Radu Surugiu și Dumitru Pardău (PNL) și senatorul Neculai Bereanu (PSD).

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.