Vicepreședintele CJ Suceava, Niculai Barbă, a solicitat soluții pentru ca secțiile din Spitalul Nou să nu fie afectate de creșterea numărului de cazuri COVID-19. Acesta a avut, vineri, o întâlnire cu reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Direcției de Sănătate Publică și Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava pentru a identifica și evidenția posibile noi locuri pentru pacienții Covid în cadrul tuturor unităților spitalicești din județ.
„Am propus această întâlnire în contextul creștereii numărului cazurilor de COVID-19 din județul Suceava. În același timp s-a discutat și despre identificarea de locuri pentru pacienții COVID care trebuie internați la terpie intensivă, în condițiile în care în această secție a Spitalului Județean Suceava nu mai sunt paturi libere de câteva zile. Ne dorim stabilirea unei strategii de ocupare a numărului de paturi pentru pacienții COVID, astfel încât pavilionul nou de la Spitalul Județean să deservească și în continuare potologiile non-COVID. Nu vrem să fie afectată funcționarea secțiilor din clădirea nouă a Spitalului Județean. Toate secțiile să funcționeze pe patologii non-COVID. Spitalul Județean are secții și specialități care sunt unice în județ, iar unele intervenții se pot face doar aici. Este nevoie de colaborare, de sincronizare a internarilor, între toate spitalele din județ. La începutul săptămânii viitoare va avea loc o ședință în care mă aștept să se ia o decizie în acest sens”, a declarat Niculai Barbă.
Lasa un raspuns