Alianţa Pacienţilor Cronici din România afirmă că actuala criză politică sapă mai adânc groapa sistemului de sănătate, pacienţi cronici rămânând fără tratamente.
Cei mai afectaţi sunt bolnavii de cancer şi cei cu HIV/SIDA.
„Criza de sănătate generată de pandemia de COVID-19 a amplificat problemele cu care se confruntau pacienţii cronici din România în ceea ce priveşte accesul la terapii. Ca şi cum nu era de-ajuns, criza politică actuală acutizează situaţia, săpând mai adânc groapa sistemului de sănătate, lipsindu-l de finanţarea necesară, şi odată cu el şi a pacientului cronic, rămas fără tratamente. Printre cei mai afectaţi de situaţia actuală sunt pacienţii bolnavi de cancer şi pacienţii cu HIV/SIDA; pentru aceştia din urmă, frica de a nu mai primi tratamentul vital este o constantă în fiecare lună. Medicii fac eforturi disperate de a calcula medicaţia la plic, la bucată, pentru a ajunge la fiecare pacient. Această practică încalcă toate normele legate de farmacovigilenţă, siguranţa medicamentului şi siguranţa pacientului, periclitându-i sănătatea„, precizează APCR într-o scrisoare trimisă către partidele politice, Ministerul Sănătăţii, CNAS şi Guvern.
Lipsa fondurilor destinate acestor programe naţionale de sănătate este semnalată de toate centrele regionale de boli infecţioase din România: „1 din 4 pacienţi români diagnosticaţi cu HIV/SIDA nu urmează în prezent un tratament specific bolii lor, iar dacă autorităţile nu iau măsuri acum, acest număr va creşte considerabil. Întreruperea tratamentului antiretroviral determină o creştere a riscului de deces, precum şi a riscului de transmitere a infecţiei HIV. Încă o dată, factorul politic pune viaţa pacienţilor cronici în pericol. (…) Şi în acest moment, se tergiversează reglementarea privind activitatea de HomeDelivery (distribuirea medicaţiei la domiciliul pacientului cronic). Asta conduce la agravarea stării de sănătate, epuizarea tuturor variantelor de scheme datorită generării de rezistenţă virală la terapie, iar dacă se impune internarea acestor pacienţi, asistenţa medicală este aproape imposibilă, dat fiind faptul că spitalele de boli infecţioase sunt iar pline cu pacienţi COVID-19. În cazul pacienţilor cu cancer, lipsa medicamentelor reprezintă direct condamnare la moarte, deoarece cancerul este o urgenţă, iar majoritatea tipurilor de cancer au o evoluţie fulminantă”
Reprezentanţii APCR fac apel către politicieni să rezolve situaţia actuală şi afirmă că va informa şi Parlamentul European.
„Facem apel încă o dată la politicieni din Guvernul României să înceteze orice mascaradă politică şi să se dedice rezolvării acestor probleme, pentru a preîntâmpina un nou val de decese cauzate de cinismul şi lipsa lor de empatie, dar şi de lipsa finanţării şi a politicilor coerente din sănătate. Reamintim faptul că în 2020 decesele generale au crescut apreciabil, iar în 2021, dacă nu se iau măsuri urgenţe, numărul deceselor va creşte şi mai mult. Alianţa Pacienţilor Cronici din România va semnala situaţia curentă Parlamentului European şi îşi rezervă dreptul de a acţiona în judecată pe toţi cei responsabili pentru aceste derapaje, pentru încălcarea cu bună ştiinţă a dreptului la asistenţă medicală, la sănătate, la viaţă, drepturi consfinţite atât de Constituţia României, cât şi de Legile în vigoare ale României şi UE”, se mai arată în scrisoare, potrivit psnews.ro.
Lasa un raspuns