În perioada 1.08 – 31.10.2021, Grădinița cu Program Normal ,,Stejărelul” Cajvana, în parteneriat cu Asociația Destine și Valori  derulează proiectul „Joc, Joacă, Învățare prin Digitalizare”, proiect finanțat prin programul ,,Start ONG”, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow.

Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/de inițiativă.

Cu bucurie şi mulţumire reprezentanții instituției de învățământ anunță că  Grădiniţa cu Program Normal „Stejărelul” Cajvana, prin implicarea directă a directorului Ungurean Liliana este unul din benefeciarii acestui proiect care vine în sprijinul atât de necesar al celor peste 150 de preşcolari care învaţă în Corpul A al instituției. Trei săli de grupă au fost dotate cu echipamente digitale: laptop-uri, videoproiectoare, ecrane, imprimantă, softuri educaționale și alte materiale necesare în această perioadă, pentru a participa  la activitățile desfășurate online și fizic de către voluntarii din cadrul Grădiniței cu Program Normal „Stejărelul”, Cajvana: prof. Ungurean Liliana, prof. Iacoban Viorica, prof. Boca Nastasia, prof. Maierean Magdalena, prof. Iacoban Trandafira și prof. Andreica Daniela în colaborare cu membrii Asociației Destine și Valori.

Proiectul „Joc, Joacă, Învățare prin Digitalizare” este orientat spre îndeplinirea nevoilor preșcolarilor din mediul rural și din orașele mici. Prin implementarea proiectului se dorește stimularea  creativității copiilor prin utilizarea softurilor educaționale și a mijloacelor multimedia.

 „A fost o șansă pentru copiii și cadrele didactice de la Corpul A al GPN Cajvana să fie beneficiarii acestui proiect prin care s-a realizat dotarea celor trei săli de grupă, deoarece în perioada de învățare online, cadrele didactice au fost nevoite să utilizeze echipamentele personale. Totodată prin activitățile desfășurate copiii își vor dezvolta deprinderi și abilități de socializare, de educație pentru sănătate, de protejare a mediului înconjurător, prin joc și joacă, cu ajutorul materialelor digitale” a declarat directorul Unguren Liliana

Totodată, beneficiarii au mulțumit Asociaţei Destine şi Valori, Kaufland România şi Asociaţiei Act for Tomorow.

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.