În data de 29 octombrie  a.c., la nivelul Sectorului  Poliției de Frontieră Siret – I.T.P.F. Sighetu Marmației s-a declanșat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, în zona de competență.

Astfel, în jurul orei 00.05, un echipaj al poliției de frontieră a depistat doi cetățeni străini care se deplasau, pe jos, dinspre frontieră spre oraşul Siret, județul Suceava.

Deoarece nu își justificau prezența în zonă, aceștia au fost conduși la sediul Poliției de Frontieră pentru continuarea cercetărilor.

În urma verificărilor s-a stabilit că unul dintre ei este un bărbat din Sudan în vârstă de 32 de ani, iar celălalt din Burkina Faso, de 33 de ani şi au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România, cu intenţia de a ajunge într-o țară din vestul Europei.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar în continuare urmează a fi luate măsurile legale ce se impun.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.