Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a convocat marţi, în regim de videoconferinţă, reprezentanţii direcţiilor de sănătate publică şi pe cei ai spitalelor în vederea pregătirii măsurilor pentru valul 5 al pandemiei COVID-19, au declarat surse din minister pentru Agerpres.
„Este o întâlnire cu direcţiile de sănătate publică şi cu managerii unităţilor sanitare pentru pregătirea valului 5. Sunt videoconferinţe se organizează periodic. Întâlnirile cu direcţiile de sănătate publică sunt aproape zilnice. Acum au fost convocaţi şi managerii unităţilor sanitare în vederea pregătirii valului 5 al al pandemiei COVID-19. Sunt două întâlniri, una la ora 12,00 şi cealaltă la ora 15,00„, potrivit surselor citate.
Marți au fost înregistrate aproape 4000 de cazuri noi de infectare cu SARS-Cov-2, mai mult decât dublu față de ziua precedentă.
“Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 4 ianuarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 3.900 de cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 52 decese, dintre care 5 anterioare”, se arată în comunicarea autorităţilor, potrivit psnews.ro.
Lasa un raspuns