Luni, 3 ianuarie, la ora 09:30 lucrătorii S.P.R. 9 Șcheia au fost sesizaţi prin S.N.U.A.U. 112 de către preotul Leșea Viorel Ciprian cu privire la faptul că l-a găsit pe P. Stejarel decedat la locuința de domiciliu din sat Moara Nica.
La 03.01.2022, în jurul orelor 09:00, în timp ce preotul Leșea Viorel Ciprian mergea cu „Boboteaza” pe raza localității Moara Nica a intrat în locuința lui P. Stejarel de 72 ani ocazie cu care a observat că acesta nu prezinta semne vitale.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de ambulanță din cadrul SAJ Suceava care a constatat decesul lui P. Stejărel.
Cu ocazia efectuării cercetării la fața locului, la examinarea sumară a cadavrului nu au fost constatate urme de violenţă pe suprafața acestuia, persoanele prezente neavând suspiciuni cu privire la deces.
În camera persoanei decedate a fost identificată o sticlă goală de alcool sanitar. Bărbatul era cunoscut ca un înrăit consumator de băuturi alcoolice.
Având în vedere condiţiile în care a survenit decesul, cadavrul a fost transportat de S.C. EFEMER S.R.L. la Morga Spitalului Județean Suceava în vederea efectuării autopsiei medico-legale.
În cauză s-a întocmit dosar penal , efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „ucidere din culpă”, urmând a se dispune procedural de către lucrătorii Postului de Poliție Moara.
Lasa un raspuns