Un imens val de empatie a cuprins România odată cu venirea refugiaților din Ucraina, iar județul Suceava a fost, din nou, un punct important pe harta acestei situații.
Prin Punctul de Trecere a Frontierei de la Siret, județul Suceava a devenit, nu doar un vecin apropiat, ci și un prieten și mai apropiat pentru cei care fug din calea războiului.
Oamenii din județul Suceava s-au mobilizat din prima zi într-un mod pe care dacă-l puneai dinainte pe hârtie, ca un plan, nu ieșea așa.
Solidaritatea, ideile, buna credință, implicarea, au depășit așteptările și granițele.
Societatea civilă, bisericile, voluntarii, instituțiile publice, au făcut și fac în continuare o echipă excelentă.
Chiar dacă ulterior, sucevenilor li se alătură oameni de bine din întreaga lume, semnalul a plecat din județul Suceava și de la oamenii de aici.
Iată cum județul Suceava, „Lombardia României”, devine Centrul Faptelor Bune, Centrul Omeniei și Exemplul de „AȘA DA”.
Eric Swalwell, membru al Camerei Reprezentanților din SUA, și-a manifestat aprecierea pentru modul în care îi primesc românii pe cetățenii ucraineni care se refugiază în România.
„Românii sunt unii dintre cei mai buni parteneri pe care îi avem în lume. Acest lucru era clar înainte de războiul cu Rusia. Este mai mult decât clar acum“, a scris Swalwell pe contul său de Twitter.
În această declarație intră, cu siguranță, și județul Suceava!
IMAGINILE SOLIDARITĂȚII DIN JUDEȚUL SUCEAVA, așa cum sunt ele, nu cum ar vrea alții să fie!
Lasa un raspuns