Curtea de Apel Galați a pronunțat la începutul lunii martie 2022 sentința finală într-un dosar de tentativă de omor în care au fost trimise în judecată cinci persoane. Sentința scoate la iveală și modul în care operatorul de la 112 îi reproșa uneia dintre victime că „răcnește” atunci când a sunat după ajutor.
Cinci persoane din județul Galați au fost condamnate definitiv la pedepse cuprinse între cinci și 17 ani de închisoare pentru tentativă de omor și distugere. Incidentul, extrem de violent, a avut loc în iunie 2020, scrie ziare.com.
Angajații unui fermier, aflat într-un conflict mai vechi cu un cioban care îi distrugea culturile, au fost atacați în timp ce se aflau într-o mașină de teren. Potrivit rechizitoriului, agresorii, cinci la număr, s-au urcat într-o mașină Citroen Xara și au plecat în urmărirea unei mașini Land Rover, în care se aflau cele trei victime.
„După aproximativ 3 km parcurși în acest fel, în fața Land Rover-ului a apărut o căruță pe care V.V. a încercat să o evite, ieșind de pe drumul de acces. La scurt timp după acest moment, autoturismul Citroen a izbit din spate Land Rover, provocând răsturnarea pe partea stângă”, se arată în datele de la dosar.
Apelul de la 112: „Ajutor!!! Ajutor!!!!”
În timpul urmăririi, una dintre victime a sunat la 112 pentru a cere ajutor. Transcrierea convorbirii a fost atașată la dosar:
VICTIMA: Deci ne loveşte…vă rog frumos! Am sunat la Smîrdan, la Schela…(pe fundal se aud voci de bărbaţi)…Deci suntem în comună (pe fundal se aude un bărbat….Vă omor!)
Operator 112: Alo!
VICTIMA: Ajutor!!! Ajutor!!!!
Operator 112: Alo!
VICTIMA: Ajutor!!!
Operator 112: Alo!
VICTIMA: Ajutor!!!! 112! Ajutor! Ajutor!
Operator 112: Alo!
VICTIMA: Ajutor! Ajutor!
Operator 112: Doamnă nu mai ţipa! Spune-mi ce s-a întâmplat!
VICTIMA: Ne-au răsturnat jeep-ul! Ne-au lovit la cap! Bă animalule i-ai spart capul!
Operator 112: Doamnă vorbeşti cu mine sau cu cine răcneşti acolo?
VICTIMA: Ne dă în cap! Ne-a omorât! Ne omoară în casă, în maşină aici! Ne-au răsturnat cu maşina! 112 avem nevoie de ajutor! Suntem în C.V.! Am sunat la poliţie la C.V..
Operator 112: Da bine, aşteptaţi acolo!
VICTIMA: Am sunat la poliţie la C.V.! Ajutor! Am camera de luat vederi.
Operator 112: Bine!
VICTIMA: Aoelul! Aoleu! Aoleu! (pe fundal se aud zgomote de lovituri şi voci de bărbaţi). Ia uite animalul! Îmi dă în cap! Ne dă în cap! Ia uite cu hârleţul! Îmi dă!
Operator 112: Doamnă, îmi spui te rog ce se întâmplă acolo!?
VICTIMA: I-a dat cu hârleţul în cap! Au dat cu hârleţul în cap! Au tăiat capul la oameni, nenorociţii! Ia uite! Ajutor!!!! (pe fundal se aud strigăte şi voci de bărbaţi)
Operator 112: Iniţial au spus că sunt urmăriţi. I-a lovit cu maşina (discuţie între operatorul poliţiei şi al ambulanţei…dacă e nevoie, vă solicităm mai departe).
VICTIMA: (pe fundal se aud zgomote şi strigăte)(se aude cum mai mulţi bărbaţi strigă şi VICTIMA strigă către ei: Opriţi-vă că am sunat la 112! )
Operator 112: I-a răsturnat şi acu…
VICTIMA: Opriţi-vă! (pe fundal se aud zgomote şi strigăte de bărbaţi)
Operator 112: (operatorii 112 poartă discuţii cu operatorul poliţiei)
VICTIMA: Opriţi-vă! Opriţi-vă! Băi opriţi-vă că uite cum curge ca la fântână! Băi îi curge sânge! 1 kilogram de sânge i-a curs din cap lui M.! Opriţi-vă! Băi! Vine poliţia! (pe fundal se aud zgomote de lovituri şi voci de bărbaţi care strigă „omoară-i!” şi o voce de bărbat care strigă: „Vine poliţa!? Băga-mi-aş p…a în mă-ta! V___ poliţia?”). Opreşte-te Gigel!”.
Agresorii, deosebit de periculoși
În urma incidentului, cei cinci agresori au fost trimiși în judecată pentru tentativă de omor și distrugere. Cei cinci au fost condamnați la pedepse cuprinse între cinci și 17 ani de închisoare, constatându-se că, doi dintre inculpați nu au antecedente penale, dar trei sunt extreme de periculoși, având la activ mai multe condamnări pentru fapte comise de violență. Unul dintre agresori a fost condamnat în trecut la 13 ani de închisoare pentru omor.
„Doar prezenţa de spirit a persoanei vătămate S.N.A., care a apelat Serviciul Unic de Urgenţă 112 exact în timpul agresiunilor (lucru pe care inculpaţii l-au auzit), a pus capăt incidentului şi a împiedicat producerea unor consecinţe mult mai grave. Realizând că urmează să sosească organele de poliţie, inculpaţii s-au oprit şi au permis persoanelor vătămate să se îndepărteze în fugă. De altfel, în înregistrarea apelului efectuat de persoana vătămată la Serviciul Unic de Urgenţă 112 se aud pe fundal inculpaţii cum ameninţă şi strigă „Vă omor!….omoară-i!….Vine poliţia!? …Opreşte-te Gigel!..”, se arată în sentința Curții de Apel Galați, care este definitivă, potrivit psnews.ro.
Lasa un raspuns