După ce în weekend-ul precedent au fost sesizate 3 agresiuni în zona unor discoteci din Vadu Moldovei, Liteni şi Câmpulung Moldovenesc, 4 persoane fiind reţinute de poliţişti şi introduse în arestul IPJ Suceava, conducerea inspectoratului a iniţiat o acţiune cu efective sporite în vederea asigurării unui climat de ordine şi disciplină, care să permită tinerilor veniţi să se distreze în mod civilizat să poată face acest lucru în deplină siguranţă.
Sub directa coordonare a şefului inspectoratului au fost analizate zonele de risc infracţional, acţiunea fiind direcţionată cu precădere în zona rurală adiacentă municipiului Suceava şi în zona Câmpulung Moldovenesc. Analizele au avut la bază şi suportul informativ al ofiţerilor judiciarişti cu privire la posibilitatea escaladării unor stări conflictuale între diferite persoane implicate anterior în altercaţii. Din analiza situaţiei operative a rezultat faptul că intervalul orar critic în ceea ce priveşte săvârşirea faptelor cu violenţă în zona discotecilor este între orele 01.00 – 04.30.
Tocmai de aceea, acţiunea a fost orientată pe două segmente, respectiv razii în baruri, cluburi şi discoteci în intervalul 01.00 – 03.00 şi sporirea patrulelor auto în intervalul 03.00 – 04.30, pentru monitorizarea ieşirilor din cluburi şi asigurarea deplasării în siguranţă a tinerilor către domicilii.
În zona municipiului Suceava au fost organizate razii în barurile din cartierul Burdujeni şi în barurile şi discotecile din comunele Adâncata, Zvoriştea, Dărmăneşti şi Todireşti. De asemenea, au fost efectuate controale în 3 discoteci de pe raza municipiului Suceava. Au fost legitimate peste 800 de persoane. Acţiuni similare au fost organizate în data de 13 octombrie, între orele 02.00 – 06.00 şi la nivelul Poliţiei municipiului Câmpulung Moldovenesc, urmărindu-se prevenirea faptelor cu violență, dar şi identificarea minorilor problemă, având în vedere faptul că pe raza de competenţă există un număr mare de minori care sunt cazaţi în regim internat la diverse unităţi de învăţământ.
Au fost legitimate un număr de 400 de persoane, din care 11 au fost implementate în bazele de date ale poliţiei, având în vedere faptul că prezintă risc infracţional sau victimal. De asemenea, au fost identificați 10 minori care nu-și justificau prezența, urmând a fi luate măsurile legale față de întreținători. Un număr de 24 de persoane au fost conduse la sediul poliției, fiind aplicate şi 8 sancţiuni contravenţionale în valoare de 2.020 lei. Totodată, a fost reţinut un permis de conducere în cazul unui tânăr care nu a oprit la semnalul regulamentar al poliţistului.
Ca urmare a acţiunilor organizate, la nivelul întregului judeţ nu a fost sesizată nicio agresiune în zona barurilor şi discotecilor. Poliţiştii atrag însă atenţia asupra faptului că acest climat de normalitate socială trebuie gestionat în primul rând de cei care participă la discotecile organizate, un comportament responsabil şi civilizat putând duce la prevenirea unor situaţii conflictuale care să degenereze în acte de violenţă. Totodată, este necesară o implicare activă şi permanentă a personalului specializat în pază şi protecţie angajat la nivelul cluburilor şi discotecilor, pentru a putea detensiona şi preveni orice situaţie de risc.
Astfel de acţiuni, care necesită un efort uman şi logistic sporit din partea IPJ Suceava vor continua, poliţiştii atrăgând atenţia asupra faptului că manifestă toleranţă zero faţă de orice comportament antisocial de tip violent.
Lasa un raspuns