Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, s-a întâlnit cu comunitățile de români din zonele orașelor Minneapolis și Saint Paul. Muraru a avut de asemenea discuții cu autoritățile din statul Minnesota și cu liderii unor companii care au investit sau intenționează să investească în România.
Muraru a vizitat comunitățile românești formate în jurul bisericilor ortodoxe “Sfânta Maria” și “Sfântul Ștefan” și a bisericii “Grace Romanian Baptist Church” și s-a întâlnit cu conducerile organizațiilor „Heritage Organization of Romanian Americans in Minnesota” – HORA și „Romanian Genealogy Society” – RGS, potrivit unui comunicat de presă al MAE, citat de digi24.ro
De asemenea, ambasadorul român a avut întrevederi cu guvernatorul statului Minnesota, Tim Walz; secretarul de stat Steve Simon; primarul orașului Minneapolis, Jacob Frey; viceprimarul orașului Saint Paul, Jaime Tincher; reprezentanți ai Minnesota Trade Office; membri ai Economic Club of Minnesota și ai comunității de experți Medical Alley Association; cu conducerile unor companii importante precum International Feed Corporation, EarthDaily Agro, Medtronic sau Cargill și a participat la o masă rotundă organizată de think tank-ul Global Minnesota în parteneriat cu Humphrey School of Public Affairs, University of Minnesota.
În cadrul întâlnirilor cu comunitățile de români, ambasadorul român a prezentat prioritățile mandatului său, punând accent pe cel mai important obiectiv: accederea României în Programul Visa Waiver. Ambasadorul Muraru a subliniat faptul că, în reușita acestui obiectiv, sprijinul comunităților de români din Statele Unite este foarte important.
“Implicarea dumneavoastră, a românilor din Statele Unite, în îndeplinirea acestui obiectiv, prin convingerea și sensibilizarea autorităților americane, este foarte importantă și valoroasă”, a afirmat Andrei Muraru.
Un punct important al vizitei ambasadorului în statul Minnesota l-au reprezentat întrevederile cu înalții oficiali ai statului, precum și cu o serie de companii importante implicate în proiecte din România, sau interesate de investiții în țara noastră, în sectoare precum agricultura, comerțul, tehnologia și serviciile medicale.
În cadrul discuțiilor cu reprezentanții mediului de afaceri și politic din Minnesota, Muraru a prezentat capacitatea României de a susține proiecte de anvergură, inclusiv prin prisma principalelor dimensiuni ale Parteneriatului Strategic dintre Statele Unite și țara noastră: comercială, economică și de securitate, subliniindu-se faptul că anul acesta se împlinesc 25 de ani de la lansarea sa.
De asemenea, au fost împărtășite opinii cu privire la criza de securitate din regiunea Mării Negre, provocată de invazia Rusiei în Ucraina, care ar putea duce la o criză energetică în zona europeană. În context, oficialii statului Minnesota, recunoscut pentru solidaritatea sa față de refugiați, și-au oferit disponibilitatea de a acorda expertiză în privința gestionării crize umanitare. Muraru a prezentat eforturile României, inclusiv prin mobilizarea exemplară a societății civile, în primirea și îngrijirea persoanelor care caută refugiu, relatează psnews.ro.
Lasa un raspuns