Primarul din vatra Dornei, Ilie Boncheș, a semnat contractul de execuție a lucrărilor de construcție pentru proiectul „Extindere, modernizare și dotare cu echipamente și aparatură medical a Ambulatoriului Spitalului Municipal Vatra Dornei”.
Ilie Boncheș a precizat că valoarea contractului de execuție este de 7,65 milioane de lei, inclusiv TVA, durata de execuție a lucrărilor este de 20 de luni și vor fi realizate de firma EURAS SRL din Satu Mare. Ilie Boncheș a precizat că proiectul este finanțat în cadrul POR 2014-2020, Axa prioritară 8, Prioritatea de investiții 8.1A – Ambulatorii.
„Proiectul presupune extinderea Spitalului Municipal Vatra Dornei, cu un corp de clădire nou, D+P+2E, ce se va alipi de fațada posterioară a clădirii existente, prin înființarea de noi cabinete ambulatorii si relocarea tuturor cabinetelor ambulatorii, existente în aceasta extindere, ce va fi definită ca și ambulatoriu integrat, în conformitate cu legislația medicală în vigoare”, a explicat primarul Ilie Boncheș.
Ambulatoriul integrat va avea în componență 17 cabinete (Diabet si boli nutriție, Psihologie/psihiatrie, Boli Infecțioase, Pneumologie, Pediatrie, Ginecologie, Medicina interna, Neurologie, Kinetoterapie/ recuperare medicala, Radiologie, Ortopedie, Chirurgie, Îngrijiri paliative, Urologie, Endocrinologie, Cardiologie, ORL), dotate cu echipamentele necesare funcționării activităților de stabilire a diagnosticului și tratamentului ambulatoriu.
Lasa un raspuns