În cursul săptămânii trecute, Spitalul Judeţean Suceava a primit vizita lui Andreas Stigkas, Bussiness Manager SEE, Intervenţii Periferice & Oncologie din cadrul corporaţiei Boston Scientific, care este un lider global în dispozitive şi terapii medicale pentru intervenţii periferice.

Scopul vizitei a fost stabilirea unui parteneriat educaţional care va pune Spitalul Judeţean Suceava pe harta centrelor de referinţă în proceduri endovasculare periferice arteriale şi venoase.

Spitalul Judeţean Suceava este singurul spital din România care a achiziţionat în ultimii 2 ani, 2 aparate de cea mai înaltă performanță dedicate procedurilor minim invazive endovasculare (AngioJet şi Jetstream).

Angiojet este un sistem performant de trombectomie farmaco-mecanică cu aspiraţie şi în acelaşi timp pulverizarea unor substanţe litice pentru îndepărtarea trombilor (cheagurilor de sânge ) atât din artere, cât şi din vene, restabilind rapid fluxul sangvin. Sistemul este conceput pentru tratamentul trombozei arteriale, trombozei venoase profunde şi fistulei arteriovenoase trombozate şi tromboza grefei şi este singura tehnologie de pe piaţă care poate furniza atât perfuzia de substanţe litice (prin caracteristica sa patentata Power Pulse), cât şi trombectomia mecanică, totul într-un singur dispozitiv.

Tromboza vasculară periferică este o problemă globală, unul din 4 pacienţi decedând din cauza complicaţiilor cauzate de tromboză.

Jetstream este un dispozitiv de aterectomie (dezobstruare a arterelor) dedicat pentru tratamentul diferitelor morfologii de plăci ateromatoase (călcare sau trombotice) întâlnite în ocluziile cronice. Sistemul are integrată aspiraţia continuă pentru minimalizarea riscului de embolizare distală (ruperea unor fragmente de la nivelul plăcilor ateromatoase, care pot ajunge în alte vase şi pot afecta alte sisteme cu consecinţe grave).

Conducerea Spitalului Judeţean Suceava îşi menţine promisiunea făcută pacienţilor,  aceea de a asigura servicii medicale la standarde moderne cu aparatură de ultimă generaţie precum şi specializarea personalului în folosirea acestei aparaturi.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.